Mitomania este patologia caracterizata prin tendinta maladiva de a denatura adevarul, in care bolnavii simt dorinta irepresibila de a-si inventa o viata pentru a fugi de realitate. Mitomanul nu este capabil sa-si dea seama de problema sa, el depinde de ajutorul anturajului.
Mitomania se defineste simplu prin faptul de a minti, fara a constientiza acest lucru. Acest termen, creat in 1905 de psihiatrul Ferdinand Dupre, isi are radacinile in limbile greaca si latina: mythos in greaca inseamna legenda, iar mania in latina inseamna manie, adica nebunie.
Nu toti mitomanii sunt la fel. Dupre distingea 4 tipuri de mitomani: vanitosul (persoana se lauda), nomadul (persoana nu inceteaza sa fuga), rautaciosul (compenseaza un complex de inferioritate spunand barfe) si perversul (fabuleaza pentru a escroca).
Mincinosul nu e mitoman
Mitomanii nu sunt simpli mincinosi! Cu totii suntem mincinosi , la nivele mai mari sau mai mici. Cu toate acestea, avem constiinta minciunilor si a motivelor pentru care le-am folosit: pentru a evita sa ranim pe cineva, pentru a intoarce lucrurile in avantajul nostru, pentru a vinde un produs etc.
Spre deosebire de mitoman, mincinosul altereaza adevarul pentru a insela deliberat pe cineva. Un mitoman minte ca sa traiasca, el crede in propriile sale minciuni. Nu minte sa insele pe cineva, dar are nevoie sa fie crezut de ceilalti ca el insusi sa creada. Mitomanul nu stie sa faca diferenta intre realitate si evenimentele iesite din imaginatia sa.
Copiii sunt toti niste mitomani?
Mitomania este o adevarata boala ce poate fi de asemenea si unul din simptomele unei alte boli psihiatrice, nevrotica sau psihotica. Ca marea majoritate a bolilor psihologice, si aceasta debuteaza in copilarie, cand suntem toti niste mitomani in miniatura.
Spre varsta de 3-4 ani, copilul descopera ca adultii nu stiu chiar totul, si deci, ca pot fi si ei pacaliti. Copiii manipuleaza destul de bine limbajul pentru a abuza de cei mari si pentru a obtine ceea ce-si doresc: evitarea unei pedepse sau o bucata de prajitura in plus. Ei descopera acum marea putere a minciunii, care nu va fi uitata niciodata.
Apoi, copilul isi creeaza povestiri imaginare si fabuloase, amici imaginari, pentru a avea propria lume in care el se crede rege. Copilul chiar crede tot ce povesteste si acest lucru nu este ingrijorator. Este doar o etapa normala a copilariei. Ingrijorarea trebuie sa vina doar daca aceste lucruri se prelungesc la varsta adulta.
Adevaratul mitoman este acela care nu este descoperit. Daca este prins, el incepe sa inventeze alte minciuni, fabuland pana cand realitatea sa corespunde, intr-un fel, cu adevarul.
Ce atitudine putem sa luam?
In cazul in care ai descoperit un mitoman, ce atitudine trebuie sa adopti? Sa-l urmezi in aventurile sale fabuloase sau sa-l confrunti cu realitatea? Adevarul este ca nici macar specialistii nu reusesc sa se pronunte asupra acestei intrebari, deoarece este foarte dificil de evaluat gradul de luciditate al pacientului mitoman.
Sa-l urmezi si sa accepti minciunile mitomanului ca sa nu-i ranesti sentimentele este contraproductiv, deoarece el se va inchide si mai mult in lumea sa imaginara. Pe de alta parte, el nu trebuie fortat sa accepte realitatea deoarece el fuge tocmai de acest lucru. Mitomanul are propriile sale motive care l-au facut sa se refugieze in lumea sa. Pentru el, e o chestiune de supravietuire. Fiecare caz este diferit.
Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa-l incurajezi sa mearga la medic. Psihiatrul poate gasi cauzele inconstiente ale bolii si poate oferi solutia.
