Skip to article

Tulburarea de personalitate Borderline

Tulburarea de personalitate Borderline
Sindromul borderline (de granita, marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratamentul obisnuit.

De regula bolnavul isi resimte dureros deosebirile fata de ceilalti. Blamarea celor din jur pentru propriile dificultati si actiunile antisociale ocupa numai un rol secundar in tabloul clinic.
Comparativ cu o psihoza, bolnavul se mentine inserat in realitate, eventualele decompensari psihotice nu se cronicizeaza si nu lasa defect ci se remit rapid.
Tulburarile de gandire si perceptie (cand exista) au o asemanare formala cu cele din psihoze.

Termenul "borderline" desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Cum se manifesta

Tulburarea de personalitate Borderline

Tulburarea borderline se manifesta prin deficiente in relatiile afective cu cei din jur, manie ca sentiment dominant, identitate inconstanta a propriei persoane, depresie caracterizata prin trairi de singuratate si nu prin idei de vinovatie sau de devalorizare ("singuratate depresiva"), impulsivitate, inteleasa ca o trecere rapida, directa sau negandita la acte dintre cele mai diverse, fara aspect violent obligatoriu.

Relatiile interpersonale sunt nesatisfacatoare pentru ca lipseste raspunsul emotional profund, adevarat. Capacitatea de relatie ocazionala sau superficiala este insa buna dar pe masura ce trece timpul se fac simtite tendintele de hiperdependenta, cereri excesive, manipulari, se vadeste lipsa capacitatii de reciprocitate.
Desi suporta greu singuratatea, bolnavii tind sa rupa relatiile ce depasesc o anumita intensitate din teama de a nu avea ulterior de suferit din cauza partenerului si pentru a-si mentine "independenta" afectiva fata de cei din jur.

Afectivitatea bolnavilor borderline este dominata de scindare, ei fiind incapabili de a tolera ambivalenta si de a integra intr-o imagine unica defectele si calitatile inerente naturii umane a celor din jur.

Insertia in realitate, capacitatea de munca sau de relatie sociala cotidiana nu sunt serios afectate. De aceea pacientul nu este perceput drept bolnav de catre cei cu care intra in contacte scurte. Contactele prelungite pot crea impresia vaga a unui anumit "dezechilibru".

Pot surveni episoade psihotice trecatoare, adesea legate de stres si in principiu reversibile.

Deseori individul nu stie cum este "normal" sau "bine" sa se comporte si nu are repere clare in functie de care sa-si modeleze comportamentul.

In general lipsesc manifestarile somato-vegetative ale depresiei, ideile de vinovatie sau autoacuzare.
Bolnavul nu reuseste sa-si integreze total personalitatea, nu are o identitate de sine constanta, stabila. Este frecventa relatarea lipsei unui tel in viata, senzatia subiectiva de inutilitate a vietii, de a fi format firul existential nu ca urmare a propriilor decizii ci ca o consecinta a hotararior si initiativelor altora sau pur si simplu ca o consecinta a intamplarii.

Deseori bolnavul are un comportament alternativ de cautare si respingere a unor situatii sau persoane.

Terapie


Succesul terapiei depinde in mare masura de calitatile personale si interpersonale ale medicului, de capacitatea acestuia de a mentine in permanenta relatia cu bolnavul.

Scopul tratamentului este adaptarea bolnavului la conditiile sale concrete de viata, eliminarea comportamantelor inacceptabile pentru cei din jur, cresterea increderii in propriile capacitati, intarirea organizarii si coerentei personalitatii.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!