Skip to article

3 boli pe care le poti contracta la manichiura sau pedichiura

Sursa foto: Pixabay.com
Unghiile cresc mai repede vara decât iarna, conform Academiei Americane de Dermatologie, aşa că nu este de mirare că programările la manichiură şi pedichiură îţi ocupă atât de mult spaţiu în agendă. Alege atent, însă, salonul unde intenţionezi sau obişnuieşti să-ţi îngrijeşti unghiile, pentru că tratamentele aplicate îţi pot aduce nu doar un aspect plăcut, ci şi probleme de sănătate.

1. Hepatita C

Hepatita C este o boală descrisă începând cu anul 1970 şi confirmată în 1989, care afectează doar oamenii şi cimpanzeii. Ea se transmite atunci când sângele unei persoane infectate cu virusul hepatic C intră în organismul uneia care nu este purtătoare a acestuia. De aceea, instrumentele nesterilizate corespunzător de la saloanele de manichiură şi pedichiură pot fi periculoase.

Informează-tedespre hepatita C înainte de a bănui că ai putea fi purtător al virusului hepatic, pentru că boala nu este atât de contagioasă precum o simplă răceală: nu se transmite prin sărut, îmbrăţişare, atingerea mâinilor, strănut, tuse, folosirea ustensilelor de bucătărie, împărţirea aceleiaşi farfurii cu mâncare sau a aceluiaşi pahar cu lichide.

Majoritatea persoanelor infectate nu prezintă simptome (în proporţie de 75%), dar restul pot suferi de oboseală, lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături sau febră. Foarte puţini oameni infectaţi pot observa îngălbenirea ochilor. Când boala devine cronică, ficatul începe să se inflameze. Netratată, boala duce la ciroză sau cancer la ficat.

Dacă ai sângerat în timpul unei programări la manichiură sau pedichiură şi ai simptome neobişnuite, mergi la medic. Printr-o simplă analiză de sânge, medicul va putea stabili diagnosticul, însă este recomandat să o repeţi după 6 luni.

2. Infecţii cu stafilococ

Curăţarea şi dezinfectarea superficială a instrumentelor de manichiură poate răspândi şi stafilococul auriu, periculos pentru că produce infecţii în numeroase părţi ale corpului şi răspunde greu la tratamentul cu antibiotic.

Simptomele apar la nivelul pielii, care poate avea aspect de arsură sau se poate înroşi şi umfla, ba chiar capătă aspect de coajă de portocală. Statistic, 2 dintre 100 de persoane sunt purtătoare ale virusului, însă, dacă au un sistem imunitar puternic, acestea nu se îmbolnăvesc.

Tratamentul constă, de obicei, în antibiotice administrate pe cale orală sau intravenoasă, însă consultă medicul pentru a stabili diagnosticul şi gravitatea infecţiei, pentru a prescrie tratamentul corect.

3. Onicomicoză

Un alt scenariu nedorit ce implică instrumentele nesterilizate determină onicomicoza, o boală inflamatorie a unghiei care, în cele din urmă, duce la căderea sa. Infecţia fungică nu se extinde însă la pielea din jur.

Ea este o boală frecventă iar 2-18% din populaţie se confruntă cu această problemă, cel mai des după vârstă de 60 de ani. După diagnosticul doctorului, tratamentul este de lungă durată, ba chiar medicamentaţia pe cale orală poate ajunge şi la 6-7 luni.

Pentru a evita problemele de sănătate cauzate de bolile contagioase transmise prin instrumentele de manichiură sau pedichiură, fii atentă la igiena salonului. Specialistul care se ocupă de unghiile tale trebuie să se spele pe mâini cu apă fierbinte şi săpun antibacterian înainte de programare şi să se usuce cu un prosop de hârtie. Cele textile sunt interzise, fiind un mediu propice bacteriilor. Virusul hepatitei C este printre cele mai dificil de distrus iar instrumentele ar trebui sterilizate după fiecare utilizare într-o soluţie chimică sau la aburi. Înainte de programare, asigură-te că nu ai răni deschise la degete, că nu ai micoze ale unghiilor iar produsele utilizate sunt de calitate. O manichiură desăvârşită poate fi cartea de vizită a unei femei, dar şi calea spre probleme grave de sănătate.

Articole recomandate

Acesta este cel mai puternic antibiotic natural. Poate ucide cele mai puternice infectii Acesta este cel mai puternic antibiotic natural. Poate ucide cele mai puternice infectii
In infectii se recomanda adesea antibiotice. Luate insa prea mult timp, acestea pot sa nu isi mai faca efectul, virusurile si bacteriile devenind rezistente la ele. Pentru tratarea unor infectii poti apela si la remedii naturale. Iata mai jos reteta pentru un antibiotic pe care poate trata unele
Relatia dintre voi doi sufera din cauza stresului? Relatia dintre voi doi sufera din cauza stresului?
Dupa o zi plina si apasatoare la serviciu, abia asteptam sa ajungem acasa, acolo unde este refugiul nostru si unde ne deconectam de tot ceea ce ne-a stresat in timpul zilei. Insa ritmul alert de viata si nevoia de a rezolva probleme de serviciu si dupa program ne determina sa acumulam constant
Dieta minune care vindeca cancerul si diabetul Dieta minune care vindeca cancerul si diabetul
Grasimile nesaturate pot face minuni pentru sanatate. Specialistii sustin ca o dieta bogata in astfel de grasimi poate ajuta la tratatarea cancerului si a diabetului. „Pentru întreţinerea sistemului cardio-vasculară este nevoie de grăsimi sănătoase” –
Cum scapi natural si rapid de punctele albe de pe piele Cum scapi natural si rapid de punctele albe de pe piele
Punctele albe de pe piele se formeaza in general din cauza blocarii canalelelor secretoare ale glandelor sebacee. De asemenea, acestea pot sa apara si in urma expunerii prelungite la doare sau din cauza folosirii cremelor de fata care contin steroizi. Aceste formatiuni albe de pe piele poarta
Ceaiul care dizolva pietrele de la rinichi intr-o singura zi Ceaiul care dizolva pietrele de la rinichi intr-o singura zi
Ai probleme cu rinichii si vrei sa apelezi la remedii naturale? Exista un ceai pe care il poti bea o singura zi pentru a scapa de pietrele la rinichi. Acesta se realizeaza din radacina de patrunjel si apa. Se pune la fiert un litru de apă în care se adaugă 250 g

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!