Skip to article

Cele 3 mari surse de infectare cu coronavirus

Cele 3 mari surse de infectare cu coronavirus
In urma unor analize, medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babes din Timisoara, a explicat care sunt cele trei mari surse de infectare cu noul coronavirus. Potrivit specialistului, transportul in comun este pe primul loc. 

„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus Oancea.

„Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a adăugat el.Medicul spune că, după intrarea în vigoare a noilor restricții, în această noapte, speră ca în 2 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 să ajungă la un platou și apoi să înceapă să scadă.

Articole recomandate

Treci natural peste sindromul premenstrual Treci natural peste sindromul premenstrual
Se estimează că 3 din 4 femei sunt afectate de o anumită formă a sindromului premenstrual la fiecare menstruație. Practic, fiecare femeie prezintă cel puțin un simptom al sindromului premenstrual în decursul vieții, iar vârful de incidență
Cat timp sunt contagiosi bolnavii de COVID Cat timp sunt contagiosi bolnavii de COVID
Persoanele care se infecteaza cu coronavirus sunt contagioase timp de 9 zile de la aparitia simptomelor, arata datele celui mai recent studiu. Aceste rezultate subliniază importanţa autoizolării timp de cel puţin 10 zile. Autorul principal Muge Cevik, de la Universitatea din St
Persoanele vaccinate anti-Covid vor mai fi obligate sa poarte masca? Persoanele vaccinate anti-Covid vor mai fi obligate sa poarte masca?
Persoanele care se vaccineaza impotriva COVID-19 trebuie sa mai poarte masca? Aceasta este una dintre intrebarile pe care si le pun foarte multe persoane dupa ce s-a anuntat ca a fost realizat un vaccin.  Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, Valeriu Gheorghita, a
Persoanele vindecate de coronavirus trebuie sa se vaccineze? Persoanele vindecate de coronavirus trebuie sa se vaccineze?
Simin Aysel Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babes, a explicat ce parere are despre vaccinarea anti-Covid, in cadrul unei emisiuni de la Digi24. „E un lucru care nu se știe foarte cert acum”, a spus Simin Aysel Florescu, întrebată dacă mai
Ce contine vaccinul anti-Covid? Explicatiile unui medic de la Spitalul Victor Babes Ce contine vaccinul anti-Covid? Explicatiile unui medic de la Spitalul Victor Babes
In curand va fi disponibil un vaccin impotriva infectiei cu coronavirus, insa foarte multe persoane se tem sa se vaccineze, desi acesta era asteptat cu nerabdare de lumea intreaga.  Directorul Spitalului Victor Babeș, Simin Aysel Florescu, a explicat in cadrul unei emisiuni de la Digi24,