Skip to article

Cum treci mai usor peste alergiile de vara? Iata ce aparat poti utiliza acasa!

Cum treci mai usor peste alergiile de vara? Iata ce aparat poti utiliza acasa!
Vara este anotimpul în care alergiile afectează milioane de oameni din lumea întreagă. Cel mai adesea, ne referim la alergii cauzate de polen. Poate cel mai deranjant tip de alergie este cel la ambrozie, care afectează din ce în ce mai multe persoane în fiecare an. Ambrozia are un potențial iritant foarte mare, astfel că după o expunere de câteva zile, se poate dezvolta o alergie respiratorie cu manifestări foarte puternice. Nu doar ambrozia este responsabilă de alergiile de vară, ci și polenul în general, iar temperaturile ridicate și praful nu fac decât să înrăutățească situația.

În ceea ce privește alergenii din aerul de afară, nu poți face mare lucru. Poți semnala prezența ambroziei în zona în care locuiești, iar autoritățile vor lua măsurile necesare. Însă, de cele mai multe ori nu poți ști exact de unde provine polenul, astfel că este necesar să te protejezi și să te ajuți de tehnologie pentru a-ți îmbunătăți viața. Spre exemplu, pentru acasă, poți achiziționa un purificator de aer, care te va ajuta să respiri un aer curat și lipsit de alergeni. În cazul în care este posibil, îți recomandăm să achiziționezi unul și pentru locul de muncă. Poți discuta cu echipa în care lucrezi, deoarece probabil nu ești singura persoană cu alergii și puteți hotărî cumpărarea unui astfel de aparat, pe care să îl folosiți în spațiul comun, în cazul în care clădirea nu are deja un sistem de ventilație. Poți achiziționa un astfel de aparat de la Rohnson.

Cum te poate ajuta concret un purificator de aer? Un astfel de aparat, așa cum îi spune și numele, purifică aerul de tot ceea ce înseamnă alergeni, particule, virusuri și bacterii și așa mai departe. Practic, vei respira un aer aproape pur, care nu îți va mai irita sistemul respirator. Dând șansa organismului să respire un aer curat cât timp te afli acasă și la birou, vei observa că simptomele alergiilor respiratorii scad în intensitate. Vei avea nevoie de mai puține pastile și manifestările alergiilor nu vor mai fi la fel de puternice.

În timp, dacă vei folosi purificatoare de aer fiecare zi, vei observa faptul că nasul tău nu va mai fi la fel de sensibil. Alături de un tratament adecvat de la medicul alergolog, vei putea să uiți de simptomele neplăcute ale alergiilor de vară. Nu mai trebuie să îți faci griji că vei strănuta, că îți vor lăcrima ochii sau că te va mânca pielea. Vei avea din nou o stare generală bună, care îți va permite să îți desfășori activitățile de zi cu zi. Bineînțeles, mai trebuie să știi și că un astfel de aparat este foarte ușor de mutat, astfel că vei putea să îl iei cu tine chiar și în vacanță, dacă vei sta mai mult timp într-un loc unde știi că sunt alergeni.

Așadar, dacă vrei să treci mai ușor peste alergiile de vară, folosește cu încredere un purificator de aer!

Sursa foto: www.rohnson.ro

Articole recomandate

Fructul care poate deveni un pericol pentru sanatate vara. Avertismentul Mihaelei Bilic Fructul care poate deveni un pericol pentru sanatate vara. Avertismentul Mihaelei Bilic
Nutriţionistul Mihaela Bilic atrage atentia asupra pericolului pe care il poate prezenta un fruct consumat adesea de romani in special vara. Nutritionistul spune ca pepenele ne poate afecta grav sanatatea, dar si silueta daca este consumat in cantitati mari.  Pepenele roşu este plin
Ce beneficii are namolul de la Techirghiol Ce beneficii are namolul de la Techirghiol
Namolul de la Techirghiol are numeroase beneficii pentru sanatate si este recunoscut pentru proprietatile sale terapeutice inca de acum cateva mii de ani.  „Proprietăţile acestui nămol au fost descoperite cu mii de ani în urmă, când trupele romane au trecut
Cum treci mai usor peste alergiile de vara? Iata ce aparat poti utiliza acasa! Cum treci mai usor peste alergiile de vara? Iata ce aparat poti utiliza acasa!
Vara este anotimpul în care alergiile afectează milioane de oameni din lumea întreagă. Cel mai adesea, ne referim la alergii cauzate de polen. Poate cel mai deranjant tip de alergie este cel la ambrozie, care afectează din ce în ce mai multe persoane în fiecare
Cum sa ai dinti perfecti? 3 metode perfecte pentru tine Cum sa ai dinti perfecti? 3 metode perfecte pentru tine
Cu toții ne dorim un zâmbet perfect, de un alb strălucitor, curat și estetic. Cu toate acestea, nu totul se poate rezolva printr-o albire profesională a dinților. Ce te faci atunci când problemele cu care te confrunți sunt de altă natură, cum ar fi
ENROUSH, compania romaneasca ce a transformat produsele menstruale ENROUSH, compania romaneasca ce a transformat produsele menstruale
În ultimii ani, femeile din toată lumea au devenit mai atente la nevoile propriului corp. Yoga, meditația, sportul și alimentația sănătoasă sunt subiecte pe care le discutăm des, însă cum rămâne cu menstruația? Brandul