M-am întrebat de multe ori ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi uitat să îmi pun în bagaj tensiometrul? Probabil că nu m-aș fi simțit la fel de în siguranta, așa cum mă simt cand știu că el este alături de mine. Mă linistesc doar la gândul că, dacă mi se întâmplă ceva, respir mai greu, îmi bate inima mai tare, mă doare capul sau am alte simptome, am posibilitatea oricînd să îmi verific rapid ritmul cardiac și, în funcție de măsuratorile pe care mi le arată aparatul, să știu ce se întâmplă cu tensiunea mea și să iau măsuri în consecință.
Nu am probleme grave cu inima, însă, știu că, atunci cand obosesc, pentru că fac efort sau atunci când, pur si simplu, mă sperii de ceva, mă panichez sau mă emoționez prea tare, inima mea bate mai tare sau are alt ritm decât cel normal și, atunci, mă simt mai în siguranță dacă știu ce tensiune am.
Îmi cunosc ritmul normal al inimii și știu că, dacă acesta se schimbă cumva, trebuie să iau niște măsuri: să îmi administrez medicamentul prescris de medic sau, dacă lucrurile sunt diferite față de cum le știam eu, să îmi sun medicul și să urmez sfaturile acestuia.
Iată de ce cred eu că un tensiometru nu trebuie să lipsească din bagajul de călătorie al nimănui:
Pentru că mi s-a întamplat și mie, dar și multor prieteni de ai mei, să merg intr-o călătorie și, de la oboseală, să simt cum inima mea bate din ce în ce mai tare și să nu știu cum să reacționez: să îmi țin respirația sau să mă opresc din mers, să mă panichez și să îmi sun repede medicul ca să văd ce se întâmplă sau, pur și simplu să ignor semnalul, să aștept să treacă și apoi să merg mai departe ca și cand acest episod nu s-ar fi petrecut? Acum știu că mi-aș fi dorit foarte tare ca, în momentele acelea, să mă așez pe un scaun sau pe un pat și să am la îndemână un tensiometru cu care să îmi pot măsura pulsul sau ritmul cardiac și să știu ce se întamplă cu mine.
De asemenea, mi s-a întâmplat de multe ori să am dureri de cap și să nu am la îndemână un aparat de masurat tensiunea ca să văd dacă e vorba de o problemă cardiacă sau, pur simplu, de o banală durere de cap, pentru că am răcit. A fost nevoie să merg la spital, lucru deloc confortabil și, mai ales, consumator de timp și energie, doar ca un medic să îmi verifice tensiunea și să constate că nu e nimic în neregulă cu mine.
În plus, nu vreau să-mi stric concendiul pentru o alarmă falsă. Spre exemplu, un mic atac de panică poate părea, dacă nu ai la îndemână un aparat cu care să-ți măsori ritmul cardiac, o gravă problemă de inimă.
Tensiometrele se gasesc acum foarte usor pe Internet, in diverse variante si cu preturi pentru orice buzunar, deci nu mai este o problema achizitia lor.
De aceea, mi-am achiziționat un astfel de aparat, ca să știu în orice moment ce mi se întamplă, ca să economisesc timp și bani, ca să mă simt în siguranță și ca să nu îmi stric vacanțele pentru simple impresii de ale mele.
În plus, de ce nu mi-aș completa bagajul cu un tensiometru? E mic și chiar nu ocupă loc mult. E la fel ca și când aș lua cu mine aparatul de fotografiat sau camera de filmat.
Vă recomand și vouă să nu vă lipsească din casă sau din bagajul de călătorie, dacă vreți o vacanță linistită, tensiometrul. Așa cum știti că vă puteti baza oricând pe un prieten adevărat, așa să știți și că un tensiometru la timpul potrivit vă poate salva viata, vă poate economisi timp prețios și vă poate scuti de cheltuieli suplimentare, ca să nu mai spun că va poate oferi liniște și siguranță emoțională.