Skip to article

Cand iubirea nu e de ajuns

De cite ori nu ati luptat pentru o persoana pe care o iubeati? V-ati straduit, ati facut toate sacrificiile care pina in acel moment vi se pareau imposibil de realizat, si totul s-a transformat in ceea ce doar in vise credeati ca e posibil. Clipele petrecute alaturi de el erau cele mai frumoase, el era tandru, afectuos, tot ce iti puteai dori era real. Ce iti mai puteai dori de la viata? Nu stiai cum sa stai mai mult in bratele lui, iti ajungea uneori doar simplu fapt de a sta minute in sir intr-o liniste profunda doar privindu-va in ochi si dorindu-ti sa opresti timpul in loc, sa iei acele citeva clipe fericite si sa le pui intr-un cufar sa nu se piarda niciodata.

Trebuie sa va spun ca traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste de acum trei ani cind ne-am cunoscut. A fost de ajuns o privire si viata mea a capatat un nou sens. Nu a reusit nimeni sa ne desparta, nici diferenta de ani care, credeau unii ca va fi un impediment, nici distanta de 400 de km, nici macar cele 8 ore obositore de mers cu autocarul (iar inainte aveam rau de masina si nu as fi mers nici o ora pentru nimic in lume). Stiam ca acolo, in capatul celalalt al tarii, e el si pentru acele citeva zile petrecute impreuna nimic nu era prea mult.

Dar anii au trecut peste noi, eu am terminat o specializare si drumurile au inceput sa se rareasca. Stiam ca o sa vina o vreme in care va trebui sa aleg, dar totusi speram ca poate exista o sansa pentru noi, sansa de a ramine impreuna, de a lucra impreuna (mai ales ca avem acelasi domeniu de specialitate). Acum citeva luni mi s-a oferit oportunitatea de a lucra intr-un centru universitar de renume intr-o sectie la care nici macar nu indrazneam sa visez. A fost cea mai grea decizie pe care trebuia sa o iau singura - sa aleg o cariera pe care mi-o doream, pentru care muncisem ani de zile, sau sa renunt la tot pentru el, la casa / servici, si sa plec sa o iau de la inceput in alt colt de tara, cu oameni noi, intr-o sectie oarecare, dar cu el.

Alegerea a fost grea, e inca dureroasa - am ales sa caut fericirea faurita de mine insami celei oferite de altcineva. Din pacate trebuie sa renunt la tot ce am trait impreuna, la toate clipele frumoase. Viata uneori este asa de cruda si stiti cum se spune "amintirile frumoase sunt cele mai dureroase". Un singur lucru e cert: il iubesc azi mai mult ca ieri si mai putin decit miine si nu imi poate smulge nimeni sentimentul care m-a facut sa simt ca traiesc cu adevarat. Fericirea dureaza uneori asa de putin ca te intrebi daca a fost un vis... sau realitate.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!