Skip to article

Cine a ingropat cuvintele?

Traim intr-o lume a agitatiei. Totul se reduce la zgomot, la miscare, la pareri care mai de care mai diverse, contradictorii, ce dau nastere la discutii interminabile ; parca am descoperit un mod mai putin plictisitor de a ne petrece viata, de a lasa timpul sa se scurga in voie, fara a incerca sentimentul de neputinta in fata amintirilor goale, seci. O vorba aruncata in vant, un raspuns la fel, in doi peri, ce degenereaza intr-o minunata discutie contradictorie si astfel s-a scurs ceasul.

Ce ne mai pasa daca e azi sau maine? In definitiv viata e aceeasi, merge dupa sablonul dinainte stabilit, nu se indeparteaza de matricea ce-o ingradeste tot mai mult, sufocand-o. Si mai nou ni se pare ca timpul trece mai repede! Oare este intr-adevar ceva inexplicabil sau se intampla ceva cu noi, am ajuns in acea faza in care, blazati de toate cunostintele acumulate, avand sentimentul de saturare, de cunoastere a tot ceea ce se putea cunoaste, tindem sa reducem totul la zero, la nimic pentru a ne simti mai puternici? Ne-am obisnuit intr-atata sa minimalizam totul spre inexistenta incat am reusit pana si timpul sa-l percepem altfel. Si unde duc toate astea? la o lume insipida, nemultumita, blazata pana la refuz, axata pe vorbe goale. Si intrebarea vine: ce se va intampla cand ne vom satura de cuvinte? Ce va ramane din noi cand vor muri si acestea?

Si poate.. poate nu este totul pierdut. Poate mai exista cineva, uitat de vreme, neatins de aceasta boala incurabila a cuvintelor, ce inca mai poate simti. Stiu ca exista si ca este atat de singur, atat de trist, incat daca si-ar da drumul la sentimente, daca ar lasa lacrimile sa-i curga, s-ar ingropa in propria durere asteptand. Si ar muri asa, in cel mai trist mod cu putinta, asteptand si nestiind ce se intampla, cautand si nestiind ce cauta, gasind si nestiind ca a gasit. Si cand va realiza acest lucru, cand isi va da seama ca era la un pas de fericire dar a trecut pe langa ea, va fi deja prea tarziu. Mult prea tarziu pentru a mai putea face ceva. Si totusi, va fi cel mai fericit om. Decat sa nu stii ce e fericirea, decat sa traiesti in ignoranta totala, mai bine sa o cunosti pentru un moment si apoi sa pierzi totul.

Si atunci vei fi singurul care va putea raspunde la intrebarile celorlalti care, treziti din amorteala indiferentei, cu ura si invidie vor incerca sa smulga din sufletul tau un strop de fericire. Te vor exclude si calca in picioare ca pe unul care le-a distrus principiile, ca pe o exceptie nedorita. Vei fi calaul lor, le vei lua ultima nimicnicie de care se mai agatau. Si scufundandu-se in intuneric vei citi in ochii lor intrebarea : `Cine a ingropat cuvintele ?`
Iar ecoul sufletului tau va raspunde : `Dragostea.. dragostea ?!.. dragostea !`

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!