Skip to article

Iubirile imposibile

Iubirile imposibile
Ea nu cred ca stie nimic. Si cand o vad urata, mica, simpla, naiva daca nu chiar prostuta si lipsita de gust, cultura sau inteligenta, o fiinta stearsa si chiar departe de fi macar atragatoare in vreun fel stiu ca nu o voi putea insela poate niciodata. Mi-e rusine. De slabiciunea mea si de asa numita ironie a sortii.

El este un om cum nici nu crezi ca mai exista, destul de tare cat sa reziste la nenumarate incercari, dar fara sa faca si compromisuri. Iar generozitatea lui nu are limite: gaseste mereu resurse sau o vorba buna pentru a-i ajuta pe cei aflati in dificultate. Pana si eu am ajuns la el cand ma simteam pierduta si nu stiam incotro o voi lua. M-a primit alaturi, sa lucrez la el, si fara sa-mi reprosesze nimic a trecut peste toate greselile pe care le-am facut.

Ea este sotia, iar eu nu sunt nimic. Nu sunt amanta, nu s-ar putea pentru ca el este fidel. Ma intreb daca o iubeste intr-adevar. Daca da, nu inteleg pentru ce. Pe mine, insa, m-a protejat din prima clipa, stiind ac sunt la capatul puterilor.

Am stat alaturi un an, apoi am gasit ceva mai interesant si el a fost primul care m-a impins mai departe, spunandu-mi ca ma voi putea intoarce oricand. Am plecat. Nu de tot, din cand in cand ne revedem, mai ales ca suntem nascuti in aceeasi zi si ne serbam impreuna.

Iubirile imposibile

Cu ceva timp in urma a avut un accident groaznic; a scapat fara o zgarietura. Atunci am simtit prima data ca mi s-ar fi terminat o mare parte din viata daca n-ar mai fi fost. La un moment dat i-am spus-o, simteam ca trebuie s-o stie, ca nimic n-ar fi la fel daca as ramane fara el. Dar n-am avut puterea sa-i spun pana la capat ca-l iubesc. Ca este singurul barbat pe care cred ca merita sa-l iubesti din toti pe care ii cunosc, mai ales de cand am iesit dintr-o casnicie nereusita.

Dar cine sunt eu? Nici macar nu sunt "cealalta", sunt doar o alta "fraiera" care s-a indragostit de un barbat care a ajutat-o cand era ca un caine de pripas pe care nu-l vroia nimeni. Dar o si iubeste? Eu stiu sigur ca nu voi renunta la el, n-am luptat niciodata pentru cineva sau ceva pentru ca am considerat ca mi se cuvine si nu eu trebuie sa fiu cea care sa cucereasca. Dar acum trebuie sa incerc sa-i fiu aproape, chiar daca nu voi fi niciodata mai mult decat o tolerata.

Insa eu nu vreau numai mana pe care mi-a intins-o ca sa ma ajute sa ma tin iar pe picioare, dupa ce trecusem printr-o perioada oribila. Eu vreau partea aceea de suflet pe care cred, uneori, ca mi-o da. Vreau doar acea privire plina de drag pe care mi-a daruit-o de cateva ori, cand i-am spus ce mult inseamna el pentru mine.

Pentru mine, el este o mare iubire, pe care nu pot s-o numesc, s-o chem, s-o cer.

Iubirile care ne dor si care ne cresc, iubirile pe care nu le putem trai in vazul intregii lumi sunt, adesea, prea mari si grele ca sa le ducem, dar fara ele viata noastra ar ramane goala. De aceea il iubesc, pentru ca el imi da sens vietii chiar si in zilele banale cand ii stau alaturi si poate nici nu ma priveste.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!