Skip to article

"Sa protejam impreuna copilaria" - proiect in gradinitele din Bucuresti

"Sa protejam impreuna copilaria" - proiect in gradinitele din Bucuresti Sa protejam impreuna copilaria
In perioada martie-mai, in cadrul campaniei "Sa protejam impreuna copilaria", Societatea Romana de Pediatrie desfasoara ateliere de informare pentru parinti in 14 gradinite publice si private din Bucuresti.

Acestea sunt sustinute de catre medici specialisti in pediatrie si nutritie si abordeaza teme esentiale in ingrijirea corecta a celor mici - nutritia potrivita diferitelor grupe de varsta si prevenirea bolilor infectioase ale copilariei, mai ales in contextul cresterii incidentei bolilor contagioase la copii, in special in comunitate.

Acest proiect de educare vizeaza atat parintii, cat si personalul gradinitelor si are ca scop acoperirea nevoilor de informare si facilitarea accesului la recomandarile specialistilor. In urma participarii la atelier, gradinitele implicate in proiect vor primi diplome de excelenta acordate de Societatea Romana de Pediatrie, care subliniaza grija acestor centre pentru o ingrijire corecta a copilului.

In cadrul atelierelor, de la dr. Valeria Herdea, medic primar de medicina de familie cu profil pediatrie, parintii pot afla mai multe despre bolile aparute odata cu intrarea in colectivitate, despre cele mai eficiente metode de prevenire a acestora, precum si sfaturi utile pentru depistarea lor.

Dr. Luminita Florea, medic specialist in nutritie, le vorbeste parintilor despre principiile de baza pentru o alimentatie sanatoasa si corecta, atat la gradinita, cat si acasa, discuta despre stiluri de alimentatie moderne, mentinerea unei greutati in limitele normale la cei mici, solutii de educare a copiilor si de pastrare a unui echilibru alimentar pentru fiecare copil.

Ambii medici ofera sfaturi personalizate si raspunsuri la intrebarile parintilor prezenti.

"Consider ca baza unui sistem de sanatate performant este reprezentata de un proces educational permanent, care sa mentina in contact specialistii in sanatate cu beneficiarii directi ai sistemului de sanatate - populatia, incepand cu cele mai fragede varste. Cel mai eficient mod de a mentine sanatatea ramane profilaxia - preventia bolilor. Cum poti face o profilaxie eficienta? Educand pacientul, ajutandu-l sa primeasca informatii medicale corecte, adaptate varstei sale, nevoilor, sferei de interes si viitorului sau. Achizitia de cunostinte si schimbarea de atitudini si mentalitati il vor determina sa se transforme din pacient intr-un partener real al cadrelor medicale in lupta pentru mentinerea propriei sale sanatati", considera dr. Valeria Herdea, medic primar de medicina generala, medicina de familie cu profil pediatrie.

"Gradinitele si parintii impart rolurile principale din viata copiilor si investesc in ei multa dragoste, energie, rabdare, timp, iar mentinerea sanatatii este unul dintre scopurile principale. Mai ales ca, din ce in ce mai mult, parintii sunt tentati sa urmeze curente de crestere a copiilor care acopera o paleta foarte larga, de la vegetarianism pana la rasplatirea copilului cu fast-food la fiecare pas. Este esential ca parintii sa se informeze atent si de la persoane avizate, pentru a creste un copil sanatos, dezvoltat armonios, ferit de boli, cu o atitudine echilibrata fata de alimentatie", a declarat dr. Luminita Florea, medic specialist in nutritie.

Prin organizarea atelierelor "Sa protejam impreuna copilaria", Societatea Romana de Pediatrie atrage atentia parintilor asupra necesitatii si importantei de a mentine o relatie deschisa de comunicare cu medicul pediatru sau medicul de familie, factori care au un rol decisiv in asigurarea unei bune sanatati a copiilor.

Parintii si viitorii parinti pot afla mai multe informatii avizate despre sarcina si ingrijirea corecta a copilului intre 0 si 5 ani, pe baza celor trei piloni esentiali in cresterea lui: nutritie, vaccinare si siguranta - pe http://www.protejamcopilaria.ro si urmarind campania "Sa protejam impreuna copilaria" a Societatii Romane de Pediatrie. In cadrul site-ului, parintii au la dispozitie o sectiune de intrebari,undevor primi raspuns din partea specialistilor Societatii Romane de Pediatrie ( intreaba@protejamcopilaria.ro ).

Despre campania "Sa protejam impreuna copilaria"

Campania a fost lansata de Societatea Romana de Pediatrie in iunie 2012, cu sprijinul GSK Romania. In cadrul acesteia, a fost dezvoltata prima platforma online pentru publicul larg, www.protejamcopilaria.ro, in care viitoarele si actualele mamici pot gasi informatii si pot primi sfaturi direct de la medicii specialisti.

In iunie 2012, in cadrul campaniei, Societatea Romana de Pediatrie a lansat primul ghid cu "Recomandari de vaccinare in pediatrie din Romania", adresat cadrelor medicale, un document util cu date despre bolile infectioase frecvente in randul copiilor si recomandari de imunizare prin vaccinare, care a fost pus la dispozitia medicilor. Acesta este un suport real, cu argumente, in demersul de educare si informare cat mai corecta a parintilor cu privire la aspectele esentiale ale ingrijirii copilului.

Imunizarea prin vaccinare reprezinta unul dintre cei 3 piloni esentiali ai protectiei copilului, alaturi de nutritie si evitarea micilor accidente.
Campania vine pe fondul unor realitati dramatice: Romania are inca cea mai ridicata rata a mortalitatii infantile din UE la copiii de pana in 5 ani1. Mai mult decat atat, numarul cazurilor de imbolnavire ca urmare a bolilor infectioase pediatrice a crescut in ultimii ani. Potrivit celor mai recente date Eurostat, mortalitatea infantila in Romania este de 9,8 la mie (9,8 morti la 1000 de nou-nascuti), aproape dubla fata de media europeana.

Alte articole despre
Sa protejam impreuna copilaria

Articole recomandate

OFICIAL: Terasele si plajele se redeschid de la 1 iunie. OFICIAL: Terasele si plajele se redeschid de la 1 iunie.
Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a anuntat, joi, ca terasele si plajele vor fi redeschise incepand cu data de 1 iunie. De asemenea, tot de la aceasta data nu va mai fi nevoie de declaratia pe propria raspundere pentru a iesi din localitate.  Declarația președintelui Klaus
Statul va suporta 45% din salariul angajatilor intorsi din somaj tehnic Statul va suporta 45% din salariul angajatilor intorsi din somaj tehnic
Statul va sustine 45% din salariul brut al angajatilor care se vor intoarce la munca din somaj tehnic. Aceasta masura a fost luata ca un sprijin pentru companii in contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. "Începând cu
Muzeul Antipa se redeschide pe 1 Iunie, cadou de Ziua Copilului Muzeul Antipa se redeschide pe 1 Iunie, cadou de Ziua Copilului
Muzeul Antipa se va redeschide cu ocazia Zilei Copilului, de 1 Iunie, oferind un cadou copiilor dornici de o calatorie prin diverse habitate naturale din țară și din lume. „Ce cadou mai plăcut poate oferi Muzeul Antipa copiilor decât redeschiderea sa, pe data de 1
Doua tramvaie s-au ciocnit frontal in Capitala: 7 raniti Doua tramvaie s-au ciocnit frontal in Capitala: 7 raniti
Accident grav in Capitala in Sectorul 4 al Capitalei! Doua tramvaie s-au ciocnit frontal, iar in urma incidentului au fost ranite 7 persoane.  Accidentul s-a produs in zona Sura Mare. Conform primelor investigații medicale, cele 7 persoane au suferit leziuni minore, insa au fost
STB a introdus plata cu cardul bancar in troleibuze, autobuze si tramvaie STB a introdus plata cu cardul bancar in troleibuze, autobuze si tramvaie
STB a anuntat ca plata cu cardul bancar contactless este functionala in mijloacele de transport public.  Deocamdata, plata cu cardul este functionala pe liniile Expres 780, 783 și 784. In cel mult o luna aceasta posibilitate de plata va fi extinsa pe toate celelalte linii