Skip to article

Actrita Carmen Tanase a fost tratata de medicul Flavia Grosan

Actrita Carmen Tanase a fost tratata de medicul Flavia Grosan
Actrita Carmen Tanase o sustine pe doctorita Flavia Grosan si a marturisit ca a fost tratata de aceasta pentru o problema de sanatate in trecut, iar tratamentul pe care i l-a dat a functionat rapid, in doar trei zile. 

”În clipa în care a apărut articolul (n.r. cu opiniile care au dus la audierea  de la Colegiul Medicilor) despre doamna doctor (Flavia Groșan n.r.), eu am simțit un gol în stomac, pentru că știam ce va urma”. a spus Carmen Tănase, la Antena 3.

 În trei zile eram pe picioare

”Eu nu o cunosc personal pe doamna doctor, dar doamna doctor m-a ajutat într-un moment în care eram puțin derutată, a răspuns extraordinar apelului meu, pe Facebook, pentru că nu aveam numărul dânsei de telefon, o urmăream, îmi plăcea modul de a gândi și modul de a scrie, și, atunci când am avut nevoie, am spus că dânsa este medicul la care voi apela. În 10 minute mi-a dat numărul de telefon și am vorbit cu dânsa la telefon, mi-a dat un tratament, după ce i-am explicat despre ce este vorba, și în trei zile eram pe picioare”. ”Important este că am câștigat un prieten, un om deosebit, un medic excepțional, care, pe lângă știință, are empatie, bunătate, este solară și este normală și văd că asta deranjează foarte tare” a spus Carmen Tănase.

Articole recomandate

O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta
O noua bancnota a fost pusa in circulatie in Romania incepand de vineri dimineata, 26 noiembrie. Aceasta are valoarea de 20 de lei si este inscriptionata cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Este prima bancnotă în circulație pe care este reprezentată o personalitate feminină.
Avertismentul unui medic pentru persoanele vaccinate cu doua doze: "Pot fi considerate nevaccinate" Avertismentul unui medic pentru persoanele vaccinate cu doua doze: "Pot fi considerate nevaccinate"
Medicul Florin Rosu, manager al Spitalului de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi, trage un semnal de alarma pentru persoanele care s-au vacccinat doar cu schema completa de doua doze de vaccin antiCovid. Medicul a precizat ca acestea pot fi considerate nevaccinate daca nu isi administreaza
Schimbare majora privind valabilitatea certificatului verde. Ce se intampla cu doza booster Schimbare majora privind valabilitatea certificatului verde. Ce se intampla cu doza booster
Schimbare majora in ceea ce priveste valabilitatea certificatului verde. Comisia Europeana a facut anuntul joi! Astfel, incepand cu 10 ianuarie valabilitatea certificatului verde va fi limitata dupa vaccinarea impotriva Covid cu schema completa.  Incepand cu aceasta data, certificatul verde va
Marturia cutremuratoare a unui supravietuitor al tragediei din Bulgaria: "Oamenii au inceput sa tipe si sa vomite. Ca in filmele de groaza" Marturia cutremuratoare a unui supravietuitor al tragediei din Bulgaria: "Oamenii au inceput sa tipe si sa vomite. Ca in filmele de groaza"
Un supravietuitor al tragediei din Bulgaria a facut marturisiri socante despre iadul prin care au trecut cei 52 de pasageri in autobuzul care a luat foc in timp ce mergea pe autostradat. Doi jurnalistit macedoneni au mers la Spitalul din Sofia, unde sunt tratati cei sapte supravituitori, si au
Vor trebui romanii sa se vaccineze impotriva Covid din sase in sase luni? Ce spune medicul Valeriu Gheorghita Vor trebui romanii sa se vaccineze impotriva Covid din sase in sase luni? Ce spune medicul Valeriu Gheorghita
Multi romani se intreaba daca vor trebui sa se vaccineze impotriva Covid din sase in sase luni. Astfel, dupa ce aceste nelamuriri au devenit din ce in ce mai frecvente, Valeriu Gheorghita, seful campaniei de vaccinare in Romania, a facut cateva precizari asupra acestui subiect.  „Foarte