Skip to article

Adio, caldura. Vine frigul

Adio, caldura. Vine frigul
Vremea se va schimba dramatic in Romania in urmatorii ani. Temperaturile ridicate, fenomenele extreme, dar si seceta ne vor da peste cap. Aceasta este parerea specialistilor, care considera ca inclusiv calendarul lucrarilor agricole va fi dat peste cap.

Meteorologii trag un semnal de alarmă despre cum este afectată România de schimbările climatice. Va ploua mai puțin în lunile de vară, iar asta va duce la accentuarea secetei. Cele mai afectate zone vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei. Cantitățile de precipitații se vor diminua, în lunile de vară, după cum rezultă din scenariile climatice realizate de meteorologi, informează  Agerpres.ro . „În condițiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităților de precipitații mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, așa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaștem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv Sudul, Sud-Estul, Estul și Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor și din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puțin pentru agricultură — pentru că primul impact de creștere a temperaturii aerului sau reducerea precipitațiilor în lunile de vară, considerate luni critice — să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor’, a declarat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!