Skip to article

Ajutor de somaj pentru absolventii de liceu si facultate

Ajutor de somaj pentru absolventii de liceu si facultate
Absolventii de liceu, scoli postliceale sau facultate, cu varsta de minimum 16 ani, care nu isi vor gasi un loc de munca in 60 de zile de la terminarea studiilor, vor putea beneficia de o indemnizație de șomaj, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

“În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”, se specifică în actul normativ.

Absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de cel puţin 16 ani, pot cere indemnizaţia de şomaj, însă doar dacă nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale. Cei ce se află în această situație pot primi ajutorul de șomaj încă de la data absolvirii. Așadar, pentru a putea cere indemnizația de șomaj, absolvenții trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt arondați în termen de cel mult 60 de zile. 

Aceștia vor primi indemnizația de șomaj timp de 6 luni, valoarea fiind de 50% din indicatorul social de referință (ISR) care este, și în 2020, 500 de lei. Așadar, tinerii vor încasa un ajutor de șomaj de 250 de lei pe lună.

Actele necesare pentru a solicita indemnizația de șomaj sunt:

actul de identitate, original și copie;
actele de studii și de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii, în original și copie;
adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale.

Ajutorul de șomaj se acordă absolvenților o singură dată pentru fiecare formă de învățământ absolvită. Dacă la data solicitării urmează o altă formă de învățământ, aceștia nu pot să primească indemnizația.

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și in acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (1.500 lei). Plata se efectuează în doua tranșe: prima după încadrare și a doua după cele 12 luni.

Articole recomandate

Mecanic de metrou, beat la comanda trenului. Nu a mai reusit sa plece din statie Mecanic de metrou, beat la comanda trenului. Nu a mai reusit sa plece din statie
Un mecanic de metrou din Bucuresti a urcat baut la comanda trenului. Acesta era atat de beat incat nu a mai reusit sa plece din statie. Mai multi pasageri au mers la cabina pentru a vedea ce se intampla, moment in care au sesizat ca mecanicul era beat. Acesta nici nu se putea ţine pe picioare.
Compania aeriana care nu va accepta pasageri care nu sunt vaccinati impotriva coronavirusului Compania aeriana care nu va accepta pasageri care nu sunt vaccinati impotriva coronavirusului
Compania aeriana Qantas a anuntat ca nu va mai transporta in viitor pasagerii care nu demonstreaza ca au fost vaccinati impotriva coronavirusului. Anuntul a fost facut chiar de seful companiei, Alan Joyce, care a declarat ca aceasta va fi „o necesitate” atunci cand vor fi disponibile
Singapore a aprobat comercializarea carnii produse in laborator Singapore a aprobat comercializarea carnii produse in laborator
Singapore este prima tara din lume care a aprobat comercializare de carne produsa in laborator. Acest tip de carne este dezvoltata de start-upul american Eat Just, care creste in laborator carne de pui. Firma producatoare sustine ca este o asa-numita "carne curata" care nu provine de la
STUDIU! Cainii pot detecta persoanele infectate cu coronavirus STUDIU! Cainii pot detecta persoanele infectate cu coronavirus
Cainii ar putea fi instruiti sa detecteze persoanele infectate cu noul coronavirus, potrivit unui studiu publicat in revista Nature. Antrenorii pretind insa rezultate uimitoare in cazul exemplarelor dresate sa detecteze noul coronavirus. Acestia au descoperit ca patrupedele pot detecta virusul cu o
Medicul Adrian Marinescu: "100% sigur nu este niciun vaccin" Medicul Adrian Marinescu: "100% sigur nu este niciun vaccin"
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer și Biotech a primit licenta de utilizare in Marea Britanie. Regatul Unit a devenit astfel prima tara occidentala care a aprobat un vaccin anti-coronavirus. Primele persoane care vor fi vaccinate vor fi cele vulnerabile, cu varsta peste 80 de ani si