Skip to article

Alerta de la meteorologi: Se asteapta cea mai grea iarna din ultimul secol

Meteorologii Administratiei Nationale de Meteorologie au anuntat ca am putea avea cea mai grea iarna din ultimul secol din cauza incalzirii globale. 

Fluctuatiile temperaturilor din ultima perioada si temperaturile crescute ar putea produce fenomene meteo extreme. In urma masuratorilor facute in luna noiembrie, meteorologii au anuntat ca traim cea mai calduroasa luna noiembrie din ultimii ani. Anotimpurile s-au decalat şi nu este exclus să avem episoade cu vreme severă inclusiv în martie-aprilie.

Media climatologică a ajuns în acest noiembrie la 10,8 grade Celsius, în timp ce normalul perioadei este de 3,8 grade. A fost un an al recordurilor de temperatură în lunile iunie şi august, iar tendinţa se menţine. România va fi lovită de un front rece în zilele următoare, când temperaturile scad până la 2-3 grade în Moldova şi 5-6 grade în Muntenia. Doar că aceste temperaturi se apropie de fapt de tabloul unei toamnei autentice, aşa cum o ştiam din alţi ani. Sunt anunţate ploi, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, se încălzeşte din nou, până spre mijlocul lunii decembrie, când experţii estimează că iarna îşi intră în drepturi. După un sezon cu atâtea anomalii termice, am putea avea o iarnă extrem de grea.



Articole recomandate

Zile libere de sarbatori: minivacanta pentru angajati la inceputul anului Zile libere de sarbatori: minivacanta pentru angajati la inceputul anului
Angajatii romani s-ar putea bucura de o minivacanta chiar de la inceputul anului. Zilele de 1 si 2 ianuarie pica miercuri, respectiv joi, iar Guvernul ar putea lua decizia ca si ziua de vineri sa fie libera.  În mod normal bugetarii vor reveni la serviciu vineri, pe 3 ianuarie, după
Sfantul Nicolae - traditii, obiceiuri, superstitii Sfantul Nicolae - traditii, obiceiuri, superstitii
Sfantul Nicolae, sau Mos Nicolae, cum il stiu mai toti copiii, s-a nascut in localitatea Patara, in provincia Lichia, din partea asiatica a Turciei de astazi. Este ales sa conduca eparhia din Mira  Lichiei. Primeste aceasta demnitate dupa ce Hristos i s-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia.
Cutremur in Romania joi noapte Cutremur in Romania joi noapte
Un nou cutremur s-a produs joi noapte in Romania. Seismul a avut loc in judetul Buzau si a avut magnitudinea de 3,4 kilometri pe scara Richter, la adancimea de 141 kilometri.  Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (26km), Covasna (42km), Întorsura
Contoarele la calorifere, obligatorii pana la sfarsitul anului. Ce amenzi se dau Contoarele la calorifere, obligatorii pana la sfarsitul anului. Ce amenzi se dau
Toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizata cu energie termica vor trebui sa aiba montate contoare pentru caldura, pana la sfarsitul anului 2020, potrivit unui proiect recent propus pentru adoptare la Camera Deputatilor.  Termenul prevăzut de legislația
Cutremur puternic in Romania in urma cu putin timp Cutremur puternic in Romania in urma cu putin timp
Un cutremur puternic s-a produs miercuri dimineata in Marea Neagra, la o adancime de 30 de kilometri, potrivit informatiilor transmise de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului.  Seismul s-a produs la ora 11.43 şi a avut magnitudinea de 4.2
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda