Skip to article

Amalia Nastase a slabit 20 de kilograme in 3 luni

Amalia Nastase a slabit 20 de kilograme in doar 3 luni. Fosta sotie a lui Ilie Nastase a inceput sa tina o dieta inca din luna decembrie. Vedeta se ingrasase foarte mult dupa cea de-a treia nastere. 

“Am slăbit cu un regim, trebuie să-ţi faci analize înainte şi mergi la doctorul Constantin Stan, unde primeşti un regim cu nişte prafuri de băut, pe care le iei dimineaţa şi seara, iar la prânz poţi să mânânci carne sau ce vrei tu. Am slăbit 20 de kilograme în 80 de zile, acum am 75 de când am început acest tratament şi mai am de dat jos încă 15. Am fost pe la diverse emisiuni de televiziune şi am povestit ce am făcut exact”, a declarat Amalia Nastase citata de click.ro.  

„Dimineaţa mănânc 50 de grame de prosciutto cu un biscuit de ovăz. Ca gustare, am un măr, ceea ce este viaţă, pentru că eu, o lună de zile, n-am pus gura pe nimic altceva decât praf de proteine, carne şi peşte. Când am mâncat primul măr, parcă am mâncat ambrozie. La prânz, am 80 de grame de carne cu 200 de grame de salată. Ţi le măsori o dată şi după aceea îţi dai seama care este cantitatea. Eu nu mănânc carne de pui pentru că e cam greu să găseşti carne de pui fără tot felul de chestii şi atunci mănânc de vită, de viţel, chiar şi de porc. Orice peşte, somon, în primul rând, fructe de mare. Dimineaţa beau cafea cu unt de cocos, fără zahăr, că n-ai voie zahăr, oricum. Poţi să pui stevia. La cină, mănânc conservă de ton, doi biscuiţi de ovăz sau ou, somon afumat şi 200 de grame de legume”, a adăugat Amalia Năstase.Înainte de a bifa aceste rezultate spectaculoase, ea era total nemulţumită de felul în care arăta: ”Totul a început acum patru ani. Era a treia sarcină şi metabolismul meu mi-a făcut cadou 30 de kilograme pe care mi le-a lăsat ca pe nişte pietre de moară. Am încercat diverse diete, dar efortul era mult mai mare decât numărul de kilograme pierdute. Iar cu fiecare dietă nereuşită, foamea venită din frustrare era şi mai mare. Doctorii la care mergeam îmi spuneau fie că “aia e, vârsta, nu aveţi ce să faceţi ca să fiţi ca înainte”, a declarat Amalia Năstase.

Amalia Nastase a slabit 20 de kilograme in 3 luni

Articole recomandate

Rusalii 2019: traditii si obiceiuri. Ce este strict interzis sa faci Rusalii 2019: traditii si obiceiuri. Ce este strict interzis sa faci
Rusaliile sau Pogararea Duhului Sfant este o sarbatoare crestina care comemoreaza pogorarea Sfantului Spirit asupra ucenicilor lui Hirstis si se celebreaza anual al 50 de zile dupa Inviere.  Aceasta sarbatoare a Rusaliilor se sarbatoreste diferit in functie de fiecare regiune a
Zile de foc: se instaleaza canicula peste Romania Zile de foc: se instaleaza canicula peste Romania
Administrația Națională de Meteorologie a emis o alerta de temperaturi ridicate in urmatoarele zile. Potrivit meteorologilor, in urmatoarele zile temperaturile vor depasi 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.  Canicula se va instala incepand de miercuri,
Aveti nevoie de o firma de servicii funerare din sectorul 3? Iata ce trebuie sa stiti! Aveti nevoie de o firma de servicii funerare din sectorul 3? Iata ce trebuie sa stiti!
Cele mai multe persoane au avut neplacerea de a trebui sa se confrunte cu decesul unei persoane apropiate. Aceste clipe de tristete pot atarna greu pe umerii nostri, motiv pentru care este important sa cerem ajutor atunci cand avem nevoie. Prin urmare, daca locuiti in Capitala, in zona Dristor sau
Cel mai amplu festival dedicat Internetului si transformarii digitale din regiune are loc joi si vineri, la Bucuresti. Ultimele detalii si cifrele noului iCEE.fest: UPGRADE 100. Cel mai amplu festival dedicat Internetului si transformarii digitale din regiune are loc joi si vineri, la Bucuresti. Ultimele detalii si cifrele noului iCEE.fest: UPGRADE 100.
200 de speakeri și invitați, reprezentanți ai marilor companii focusate pe Internet și noile tehnologii, vor urca pe cele 8 scene ale festivalului UPGRADE 100 "> UPGRADE 100 , noul concept al festivalului iCEE.fest – care are loc joi si vineri, la „Grand Cinema &
Influentele dogmelor bisericesti asupra ritualului de inmormantare Influentele dogmelor bisericesti asupra ritualului de inmormantare
Cei care se nasc in sanul bisericii stiu ca exista o multime de aspecte pe care trebuie sa le respecte pentru a fi considerati fii vrednici, practicanti ai vietii crestinesti. Asa cum cuprind filele tuturor calendarelor crestine ortodoxe, exista zile de sarbatoare care nu permit nuntile sau
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda