Skip to article

Angajatii din sistemul de sanatate de stat sau privat care nu vor sa se vaccineze, obligati sa se testeze pe banii lor

Angajatii din sistemul de sanatate de stat sau privat care nu vor sa se vaccineze, obligati sa se testeze pe banii lor
Veste proasta pentru angajatii din sistemul de sanatate, fie el de stat sau privat! Certificatul verde va fi obligatoriu pentru acesti salariatii, iar persoanele care nu s-au vaccinat vor trebui sa se testeze din bani proprii. 

„Pe scurt, angajaţii care nu sunt nevaccinaţi şi care nu au trecut prin boală, din sistemul de public şi privat, se vor testa pe banii proprii”, a spus premierul interimar, el precizând că propunerea a venit din partea ministrului Lucian Bode. Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private vor avea obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

„Față de varianta care se afă în dezbatere publică din data de 27 septembrie pe pagina de web a Ministerului Sănătății, noua versiune prevede introducerea obligativității certificatului digital și pentru Ministerul Sănătății și unitățile subordonate, respectiv pentru reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și unitățile subordonate. Măsurile sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Mențin afirmația că sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important îl dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Articole recomandate

Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii
Medicul Adrian Streinu Cercel sustine ca numarul infectiilor cu noul coronavirus vor continua sa creasca in perioada urmatoare, iar rezultatele noilor restrictii impuse se vor vedea abia peste sase saptamani. Medicul sustine ca singura solutie pentru a scapa de pandemie este testarea, care ar
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000" Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000"
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu trage un semnal de alarma in ceea ce priveste numarul real de infectari zilnice. Potrivit specialistului, numarul real de cazuri covid ar fi de aproape 100.000 zilnic.  Medicul atrage atentia persoanelor care s-au imunizat cu o doza de vaccin sa nu renunte la
De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul
De luni, 25 octombrie, certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul in toate institutiile publice, in malluri si restaurante. Doar in farmacii si magazinele alimentare vor mai putea intra romanii nevaccinati. De asemenea, in biserici se va putea intra la sluje, fara certificat covid. Raed
Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022 Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022
Vesti bune pentru toti pensionarii din Romania! Pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2022, a anuntat ministrul Finantelor Dan Vilceanu.  Cresterea va fi de 6%,iar ministrul a explicat toate detaliile acestei majorari in cadrul unei emisiuni TV de la Antena 3.  "Conform legii
Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca
Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, a facut noi precizari despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca dupa ce acesta a devenit cheia de acces in aproape toate institutiile publice. Certificatul verde nu va putea fi insa obligatoriu la locul de munca,