Skip to article

Asteptarea a luat sfarsit! Afla castigatoarele Ace Models by Asii Petrecerilor

Asteptarea a luat sfarsit! Afla castigatoarele Ace Models by Asii Petrecerilor
Renumitul concurs Ace Models a luat sfârșit și toată lumea este curioasă să afle numele câștigătoarei. Numai că acest concurs a fost plin de surprize pe toată durata desfășurării și nu se putea încheia altfel decât cu o altă surpriză. Și nu una oarecare, ci una de proporții. Concursul a fost câștigat nu de una, ci de două dintre concurente. Decizia a cântărit greu, având în vedere că fiecare concurentă a avut propriile ei atuuri și a impresionat prin felul său de a fi.

Organizatorul, John Albert, a marcat momentul într-un mare fel, așa cum ne-a și obișnuit până acum. Nici cuvintele nu pot descrie atmosfera incendiară și vibe-ul care a domnit printre ei pe toată perioada petrecerii. Pozele de la eveniment sunt cele care vă pot da un sneak peek chiar în penthouse-ul acestui Dan Bilzerian de România și implicit în inima acestei petreceri de neuitat.

Proiectul de mare anvergură finalizat cu 2 câștigătoare

Asii Petrecerilor au uimit și de data aceasta cu proiectul lor Ace Models. Doritoare să se înscrie au fost multe, dar pe parcurs a fost nevoie de decizii peste decizii astfel încât, la final, să ajungă pe podium doar cele care s-au descurcat mai bine în acest concurs.

După un proiect atât de frumos, omul de afaceri John Albert a pus cireașa de pe tort cu petrecerea organizată. Party on the rooftop, în mare stil. Fiind un împătimit al lucrurilor frumoase și a unei vieți de lux, acestea se pot observa în fiecare aspect din viața lui John Albert, iar de când a ajuns în lumina reflectoarelor continuă să uimească.

A fost o petrecere despre care se va discuta mult timp de acum în colo, special pentru concurente, cu tunuri de spumă, stare de bine și băuturi rafinate la piscină. La finalul serii, marea bucurie și uimire a fost denumirea celor două câștigătoare: Katrina și Alexandra. Puteți vedea mai mult poze de la acest party memorabil pe pagina de instagram Ace Models.

Despre cele două norocoase care se bucură de titlul de câștigătoare

Publicul a votat și din fericire cele două au fost la egalitate. Dintre toate acele femei frumoase și rafinate, cele două s-au evidențiat prin felul de a fi, prin siluetele suple și pozitivitatea debordantă care se asortează cu felul de a fi a lui Dan Bilzerian de România și el mereu cu o gândire pozitivă.

Katrina s-a descris ca fiind o persoană simplă, potrivită, care este pasionată de dans. Un lucru în comun pe care îl au participantele sunt iubirea pentru sport, pentru orice fel de activitate sportivă, pentru a avea o viață sănătoasă. Un corp sănătos alături de o minte sănătoasă, sunt aspecte importante chiar și pentru John Albert, care aplică aceste lucruri în propria sa viață.

Alexandra vede viața în toate culorile ei și preferă să vadă părțile optimiste din orice, să vadă frumosul din oameni. Ambiția o caracterizează și asta a ajutat-o mereu să își îndeplinească visele și scopul, dovadă fiind faptul că a și câștigat concursul.

Puteți rămâne la curent cu noile proiecte pregătite de acest om de afaceri dacă urmăriți pagina sa de instagram.

Articole recomandate

Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii
Medicul Adrian Streinu Cercel sustine ca numarul infectiilor cu noul coronavirus vor continua sa creasca in perioada urmatoare, iar rezultatele noilor restrictii impuse se vor vedea abia peste sase saptamani. Medicul sustine ca singura solutie pentru a scapa de pandemie este testarea, care ar
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000" Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000"
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu trage un semnal de alarma in ceea ce priveste numarul real de infectari zilnice. Potrivit specialistului, numarul real de cazuri covid ar fi de aproape 100.000 zilnic.  Medicul atrage atentia persoanelor care s-au imunizat cu o doza de vaccin sa nu renunte la
De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul
De luni, 25 octombrie, certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul in toate institutiile publice, in malluri si restaurante. Doar in farmacii si magazinele alimentare vor mai putea intra romanii nevaccinati. De asemenea, in biserici se va putea intra la sluje, fara certificat covid. Raed
Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022 Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022
Vesti bune pentru toti pensionarii din Romania! Pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2022, a anuntat ministrul Finantelor Dan Vilceanu.  Cresterea va fi de 6%,iar ministrul a explicat toate detaliile acestei majorari in cadrul unei emisiuni TV de la Antena 3.  "Conform legii
Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca
Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, a facut noi precizari despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca dupa ce acesta a devenit cheia de acces in aproape toate institutiile publice. Certificatul verde nu va putea fi insa obligatoriu la locul de munca,