Potrivit ultimei informari a Grupului de comunicare strategica numarul cazurilor de infectii cu noul coronavirus a ajuns la 4.417.
În total, în România au murit 205 de persoane infectate cu coronavirus. Ministerul Sănătății a confirmat, marți seara, primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical.
Este vorba despre un ambulanțier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Bărbatul nu avea alte afecțiuni și refuzase internarea, fiind tratat la domiciliu, unde a și decedat. Prezenta simptome din 24 martie, iar diagnosticul i s-a pus la 30 martie, în urma testării pozitive la Covid-19.