Skip to article

Ce nu au voie romanii sa faca de Paste? Anuntul facut de prefectul Capitalei

Ce nu au voie romanii sa faca de Paste? Anuntul facut de prefectul Capitalei
Mai sunt cateva zile pana la minivacanta de Paste, pe care toti romanii o asteapta! Din pacate insa, anul acesta vom sarbatorile Pastele intr-un moda atipic. Astfel, cei care aveau in gand sa faca petreceri sau sa se intalneasca acasa cu prietenii, trebuie sa stie ca autoritatile vor fi in actiune, iar politia va aplica amenzi daca nu sunt respectate restrictiile. 

Potrivit anuntului facut de Alin Stoica, prefectul Capitalei, in Noaptea de Inviere vor fi interzise petrecerile in spatiul public sau privat. Circulatia va fi permisa de Paste pana la 5.00 dimineata, insa doar pentru deplasarea la biserica. 

Același lucru este valabil și pentru 1 Mai, petrecerile de orice fel fiind interzise. ”Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde,. Nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe.Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită. Dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe.(…) Dacă vor fi descoperite astfel de lucruri, vor fi sancționate. (…) Poliția, evident, va interveni. Dacă este chemată pentru petrecere, zgomot, muzică, poliția poate să intervină cu siguranță”, a declarat Alin Stoica la Digi24.

Articole recomandate

Printul Emanuel neaga acuzatiile: "Nu eu l-am ucis pe ursul Arthur. Am dovezi!" Printul Emanuel neaga acuzatiile: "Nu eu l-am ucis pe ursul Arthur. Am dovezi!"
Prințul austriac Emanuel neaga toate acuzatiile care i se aduc! Intr-o scrisoare transmisa catre cotidianul austriac Kronen Zeitung, Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein spune ca a venit in Romania la vanatoare avand toate actele legale necesare si neaga ca l-ar fi ucis pe ursul
Friptura de aur, ultima fita culinara. Cat costa preparatul si cine este barbatul celebru care o serveste clientilor Friptura de aur, ultima fita culinara. Cat costa preparatul si cine este barbatul celebru care o serveste clientilor
Bucatarii se intrec in fite, in special in restaurantele de lux prin care se perinda cei mai bogati oameni din lume. Ultima nebunie culinara este friptura invelita in aur.  Pretul unui astfel de preparat este unul urias si este servit de unul dintre cei mai renumiti bucatari din lume. Asadar,
Conditia pentru ca angajatii romani sa scape de purtatul mastii de protectie la birou Conditia pentru ca angajatii romani sa scape de purtatul mastii de protectie la birou
Premierul Florin Citu a anuntat conditia pe care ar trebui sa o indeplineasca angajatii romani pentru a scapa de purtatul mastii la birou. Astfel, seful Executivului a precizat ca exista o singura cale spre normalitate. Si anume: vaccinarea impotriva Covid.  Asadar, pentru a scapa de purtatul
Castelul Bran devine centru de vaccinare impotriva Covid. Cine se poate imuniza aici Castelul Bran devine centru de vaccinare impotriva Covid. Cine se poate imuniza aici
Castelul Bran a fost transformat in centru de vaccinare anti-Covid. Turistii care se afla in zona Bran se pot bucura de peisaje, dar se pot imuniza si impotriva Covid fara programare.  Centrul este functional de astazi, 7 mai, si va fi deschis pentru o luna, chiar si in in weekend. Exista un
O practica neconventionala prinde tot mai mult teren: planificarea propriilor funeralii O practica neconventionala prinde tot mai mult teren: planificarea propriilor funeralii
Idee aparent morbida pe care cei mai multi dintre noi o respingem instinctiv cand o auzim pentru prima data: „Cum sa-mi planific inmormantarea? Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva!” Unul din motivele pentru care nu ar fi deloc nociv sa te gandesti la asta e ca acceptarea propriei