China a anuntat ca a finalizat cercetarile clinice in ceea ce priveste un medicament antiviral, Favipiravir, care s-a dovedit eficient impotriva noului coronavirus.
Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China.
In cadrul studiului au participant 80 de pacienti de la spitalul in oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei.
35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.
Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a spus Zhang.