Skip to article

Criminalul din Brasov, o minte bolnava. Crede in numerologie si teorii care contrazic Biblia

Florin Buliga este un om cu o minte bolnava, spun specialistii. Barbatul care si-a ucis copiii si sotia este pasionat de numerologie si crede in mai multe teorii care contrazic Biblia.

Acesta le-a povestit anchetatorilor in timpul audierilor ca a fost foarte marcat de moartea mamei sale, pe cand avea 14 ani si era convins ca o sa moara la varsta de 38 de ani.

Când acest lucru nu s-a întâmplat, bărbatul susţine că a uitat o perioadă de teoriile oculte, dar că în ultimul timp a fost marcat de cifra 6. Bărbatul nu îşi regretă fapta şi susţine că a făcut un bine familiei sale şi că le-a salvat sufletele. În plus susţine, că a comunicat telepatic cu ei după moarte.

„El susţine că nu are probleme psihice şi că nu a urmat vreodată un tratament de specialitate. Având în vedere declaraţiile sale, vom dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în acest caz. Din concluziile la care am ajuns după audieri, nu îşi regretă fapta. El consideră că le-a făcut un bine membrilor familiei sale. A mai afirmat că, după ce i-a ucis pe fiecare în parte, ar fi comunicat telepatic cu sufletele lor, care i-au transmis că sunt bine“, a mai spus procurorul Daniel Dancă.

Procurorul Daniel Danca a oferit cateva declaratii astazi presei. Iata mai jos ce a spus acesta:

Procuror -Nu, zice că a fost de mai multe ori la mănăstire, nu numai ieri, ci de câţiva ani încoace merge la acea mănăstire de la Şinca Veche, dar nu are legătură cu un preot anume sau un duhovnic anume. Un prieten din jurul lui într-adevăr îmi spune că înclina spre ezoterism. Este cel cu care a avut discuţii legat de ce urma să facă, dar a avut ghinionul ca acel prieten, aseară, să nu îi răspundă la telefon.

Reporter -Practic i-a omorât în somn?

Procuror -Da, pe copii în somn, dormeau. Şi pe soţie tot în somn. Îşi acuza soţia că nu stă de vorbă cu el şi că nu este atentă la ataşamentul lui sufletesc. Nu mai avea comunicare cu dânsa din punct de vedere spiritual. Şi soţia, din câte povestea inculpatul, vorbea foarte despre Illuminati, despre masonerie, despre cine conduce lumea, spune că i-a alimentat această disfuncţionalitate care îl afecta în ultimii ani din ce în ce mai mult.


Articole recomandate

Romania, zgaltaita de doua cutremure in decurs de 3 ore! Romania, zgaltaita de doua cutremure in decurs de 3 ore!
Doua cutremure au avut loc duminica dimineata in Romania in decurs de doar 3 ore! Primul cutremur a avut loc la ora 01:07:05, a avut magnitudinea de 2,4 grade pe scara Richter si s-a produs la adancimea de 130 km. Cea de-a doua miscare tectonica a avut loc la ora 04.47.21. Potrivit INFP, cutremurul
Alocatiile copiilor se vor majora, dupa ce bugetul a fost promulgat Alocatiile copiilor se vor majora, dupa ce bugetul a fost promulgat
Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii bugetului pe anul 2019. In aceste conditii, copiii vor primi alocatiile majorate de la 1 aprilie. Poiectului de aprobare a OUG 9/2019, arata ca alocatiile vor fi marite din luna urmatoare celei in care se adopta bugetul de stat
Feng shui: De ce este bine sa arunci lucrurile vechi Feng shui: De ce este bine sa arunci lucrurile vechi
Atat inteligenta ancestrala, cat si stiinta moderna  ne invata cata influenta are mediul asupra vietilor noastre. Prin folosirea unor principii feng shui  ne poate imbunatati in mod constant viata prin eliminarea lucrurilor care ne trag inapoi. Feng shui-ul poate fi o completare a
Vine vara in luna martie. Ce temperaturi sunt asteptate in urmatoarele zile Vine vara in luna martie. Ce temperaturi sunt asteptate in urmatoarele zile
Temperaturi de vara in urmatoarele zile din luna martie! Meterologii anunta vreme deosebit de calda, cu temperaturi de pana la 18 grade Celsius.  Temperaturi mai ridicate sunt așteptate și la munte, astfel că mulți dintre români vor simți această primă
Bebelus de 1 an, in stare grava la spital dupa ce s-a injunghiat in abdomen Bebelus de 1 an, in stare grava la spital dupa ce s-a injunghiat in abdomen
Un bebelus in varsta de 1 an a ajuns in stare grava la spital dupa ce s-ar fi injunghiat in abdomen.  Mama micutului spune ca acesta s-ar fi jucat cu un cutit. Medicii au ramas ingroziti de starea micutului. Surse medicale au declarat ca bebelusul avea intestinele expuse.  Dus în
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda