Skip to article

Daniela Dinca, noi declaratii despre tatal sau: "Nu ne-a batut pe mine si pe mama. Imi pare rau pentru familiile fetelor"

Daniela Dinca, fiica principalului suspect in cazul crimelor din Caracal, Gheorghe Dinca, a facut noi declaratii despre tatal sau, dupa ce in mass-media au aparut numeroase zvonuri despre ea si mama ei. 

Fiic
a lui Gheorghe Dinca a facut primele declaratii, pentru Adevarul, si a marturisit ca nu a avut o relatie apropiata cu tatal sau si ca ultima oara l-a vazut la inmormantarea bunicii sale, anul trecut de Paste. 

"Nu am nicio legătură. Ne dezicem. Eram departe, nu aveam de unde şti ce se întâmplă. Din punctul nostru de vedere, ne exprimăm compasiunea faţă de cele două familii. Aş vrea să pot schimba situaţia pentru că e foarte greu. Mă gândesc că de partea cealaltă e mult mai greu”, a declarat Daniela Dincă.

Ea a negat informaţiile conform cărora ea şi mama ei ar fi fost agresate de Gheorghe Dincă.

Referitor la acuzaţiile aduse de omul de afaceri arădean Nicolae Cilan, Daniela Dincă a declarat că sunt "foarte grave şi nefondate"."În următoarele zile vor fi plângeri penale din partea noastră, a familiei, a firmei. Au fost nişte relaţii de afaceri. Domnul Cilan trebuie să restituie o sumă destul de măricică societăţii (n.red - Albiero Group). Eu, ca persoană fizică, nu am avut şi nu am nimic cu dânsul. Suma e foarte mare. Se poate verifica”, a spus Daniela Dincă.


Articole recomandate

Inca o zi libera legala pe 16 februarie.Cine sunt angajatii care vor sta acasa pe 16 februarie Inca o zi libera legala pe 16 februarie.Cine sunt angajatii care vor sta acasa pe 16 februarie
Vesti bune pentru angajatii din sectorul feroviar. Acestia vor beneficia, incepand de anul viitor, de inca o zi libera legala.  Proiectul care a fost trimis spre reexaminare de către președintele României a trecut din nou de votul senatorilor. Astfel,pe lângă zilele de
Alerta alimentara: Bacterii periculoase la KFC Alerta alimentara: Bacterii periculoase la KFC
Protectia Consumatorilor a descoperit bacterii periculoase pentru sanatate in gheata utilizata in sucurile carbogazoase de la KFC.  Anunțul a fost făcut chiar de Paul Anghel, directorul general al ANPC. Acesta a precizat că iniţial controlul efectuat în reţelele
Cand pica Pastele in 2020 Cand pica Pastele in 2020
Pastele ortodox 2020 se va celebra la data de 19 aprilie, iar Pastele catolic, pe 12 aprilie. Data acestei sarbatori este variabila si in jurul sau sunt fixate alte sarbatori, precum Rusaliile.  Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic
Un nou cutremur azi-noapte in Vrancea. Cel mai puternic din ultima perioada Un nou cutremur azi-noapte in Vrancea. Cel mai puternic din ultima perioada
Un nou cutremur a avut loc miercuri noapte in zona Vrancea, au anuntat specialistii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la ora  04:33:54 (ora României) si a fost cel mai puternic din ultima perioada. Acesta a avut
Cutremur marti noapte in Vrancea. Ce magnitudine a avut Cutremur marti noapte in Vrancea. Ce magnitudine a avut
Un cutremur s-a produs marti noapte, ora 1.15, in zona seismica Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 2.8 grade scara Richter si s-a produs la adancimea de 67 de kilometri.   Potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului oraşele cele
Link-uri recomandate:designer interior onlinedesigner interior bucurestinikydecor.romobilier living preturiclassic interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda