Dupa tragedia petrecuta in muntii Apuseni, in care Adrian Iovan si Aura Ion si-au pierdut viata, iar operatiunile de salvare s-au derulat foarte greu, multi lideri de opinie si societatea civila au cerut gasirea si pedepsirea vinovatilor.
Astazi, premierul Victor Ponta a anuntat ca secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis si va cere inlocuirea directorului general si a directorului de operatiuni ROMATSA, dar si a sefului STS, pentru "deficiente inacceptabile" in cazul accidentului din Cluj.
Primele masuri luate de premierul Victor Ponta, dupa ce a primit raportul preliminar despre accident, au fost anuntate de el, intr-o conferinta de presa sustinuta cu putin timp in urma.
"La Ministerul de Interne, ROMATSA si STS lucrurile au functionat inacceptabil de incet. Am decis inlocuirea din functie a secretarului de stat Chiper, inlocuirea directorului general ROMATSA si a directorului de operatiuni si voi solicita inscrierea pe ordinea de zi a CSAT a unui raport privind activitatea STS si inlocuirea sefului", a spus Ponta.
"Consider ca interventia a fost un esec, ma bucur foarte mult ca au fost salvate 5 vieti.Voi propune decorarea celor 5 supravietuitori si a celor care au facut posibila gasirea lor. Prezint condoleante familiilor celor doua victime. Este evident o tragedie", a mai spus premierul.