Skip to article

Despagubiri pentru pacientii care iau infectii din spitale. Cati bani vor primi

Despagubiri pentru pacientii care iau infectii din spitale. Cati bani vor primi
Schimbari importante in sistemul medical! Persoanele care contracteaza infectii din spitalele in care sunt internate vor primi despagubiri. Aceasta este noua decizie luata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Se considera malpraxis, iar pacientii care au de suferit in urma unei infectii trebuie sa fie despagubiti. 

„Într-o decizie dată de Înalta Curte se precizează că în momentul în care ai fost adus la spital, dacă nu a fost depistată infecția nozocomială cu care să fi venit tu acolo, este clar că dacă la externare ai o asemenea infecție, răspunderea pentru malpraxis devine a unității spitalicești. Se pot cere despăgubiri pentru contractarea infecției nozocomiale.

Până în momentul de față, sarcina probei revenea de cele mai multe ori celui care ridica pretenția împotriva spitalului, lucru care era foarte greu de dovedit. Într-un final, Înalta Curte a catalogat că această probă ar trebui să revină spitalului și nicidecum persoanei infectate.

Răspunderea pentru malpraxis este catalogată în trei mari categorii: răspunderea penală, răspunderea civilă delictuală și răspunderea disciplinară a personalului medical.”, a explicat avocatul Adrian Cuculis pentru Antena 3.

Articole recomandate

Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii Streinu Cercel, anuntul momentului. Cand vor scadea cazurile de Covid in Romania dupa impunerea noilor restrictii
Medicul Adrian Streinu Cercel sustine ca numarul infectiilor cu noul coronavirus vor continua sa creasca in perioada urmatoare, iar rezultatele noilor restrictii impuse se vor vedea abia peste sase saptamani. Medicul sustine ca singura solutie pentru a scapa de pandemie este testarea, care ar
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000" Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu: "Numarul real de infectari zilnice este de 100.000"
Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu trage un semnal de alarma in ceea ce priveste numarul real de infectari zilnice. Potrivit specialistului, numarul real de cazuri covid ar fi de aproape 100.000 zilnic.  Medicul atrage atentia persoanelor care s-au imunizat cu o doza de vaccin sa nu renunte la
De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul De ce nu s-a introdus certificatul verde si pentru accesul in biserici. Raed Arafat a explicat motivul
De luni, 25 octombrie, certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul in toate institutiile publice, in malluri si restaurante. Doar in farmacii si magazinele alimentare vor mai putea intra romanii nevaccinati. De asemenea, in biserici se va putea intra la sluje, fara certificat covid. Raed
Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022 Cresc pensiile in Romania! Ministrul Finantelor a anuntat cati bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2022
Vesti bune pentru toti pensionarii din Romania! Pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2022, a anuntat ministrul Finantelor Dan Vilceanu.  Cresterea va fi de 6%,iar ministrul a explicat toate detaliile acestei majorari in cadrul unei emisiuni TV de la Antena 3.  "Conform legii
Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca Raed Arafat, anunt despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca
Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, a facut noi precizari despre obligativitatea certificatului verde la locul de munca dupa ce acesta a devenit cheia de acces in aproape toate institutiile publice. Certificatul verde nu va putea fi insa obligatoriu la locul de munca,