Skip to article

Doctor Beatrice Mahler: Valul 3 va fi mai rau, evolutia este extrem de brutala

Doctor Beatrice Mahler: Valul 3 va fi mai rau, evolutia este extrem de brutala
Doctor Beatrice Mahler, manager al Spitalului "Marius Nasta" din Capitala, a declarat ca, duminica, in unitatea medicala nu mai erau locuri libere pentru pacientii cu COVID-19. 

Medicul a atras atentia ca ne confruntam deja cu valul trei al pandemiei, care are o evolutie brutala. Ea spune că o particularitate observată la pacienții din ultimele zile este apariția unui sindrom inflamator la ficat, care complică tratarea insuficiențelor respiratorii.

„Ce observăm ca particularitate de la începutul acestui val este că pacienții au un sindrom inflamator important, cu o hepatocitoliză - înseamnă o reacție a ficatului destul de importantă, ca urmare a inflamației severe care se găsește în organism. Ea era prezentă și anul trecut, dar la un procent mai mic de pacienți, acum peste 60 la sută au această formă de manifestare, formă care poate să interacționeze cu medicația, pentru că are și ea gradul ei de hepato-toxicitate”, a arătat dr. Beatrice Mahler.

Hepatocitoliza este o reacție inflamatorie acută, care se manifestă în momentul în care apare acea furtună de citokine, deci în prima etapă, dar se manifestă practic printr-o distrugere ușoară a celulelor hepatice, a explicat medicul.

„Nu putem să ne dăm seama în ce măsură este vorba despre o distrugere a hepatocitelor sau de o inflamație destul de intensă care duce la modificarea permeabilității membranei celulei hepatice și astfel aceste citokine și aceste enzime hepatice ajung în sânge. Este important să monitorizăm ce se întâmplă și să fim în permanentă legătură cu medicii gastroenterologi. Pentru noi, ca pneumologi, e o provocare, pentru că pe lângă insuficiența respiratorie, asocierea unei insuficiențe hepatice pune reale probleme de management al acestor pacienți”, a spus Beatrice Mahler.

„La „Marius Nasta” de la prânz nu mai există niciun loc liber, toate locurile - și în secție, și în terapie intensivă - sunt pline și probabil că în această noapte va trebui să punem paturi suplimentare, dacă vor veni pacienți de acasă, pentru că nu se mai pune problema să primim din alte spitale, ci să putem manageria pacienții care ajung la spital cu forme severe, cu insuficiență respiratorie”, a declarat duminică seara, la DIGI24, medicul Beatrice Mahler.

„Creșterea numărului de cazuri a fost bruscă. În trei zile, s-au ocupat paturile care erau libere - și eram la o capacitate undeva la 60 la sută ocupate -,  iar secția de terapie intensivă s-a ocupat chiar mai repede”, a relatat managerul Institutului „Marius Nasta”.


Articole recomandate

Printul Emanuel neaga acuzatiile: "Nu eu l-am ucis pe ursul Arthur. Am dovezi!" Printul Emanuel neaga acuzatiile: "Nu eu l-am ucis pe ursul Arthur. Am dovezi!"
Prințul austriac Emanuel neaga toate acuzatiile care i se aduc! Intr-o scrisoare transmisa catre cotidianul austriac Kronen Zeitung, Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein spune ca a venit in Romania la vanatoare avand toate actele legale necesare si neaga ca l-ar fi ucis pe ursul
Friptura de aur, ultima fita culinara. Cat costa preparatul si cine este barbatul celebru care o serveste clientilor Friptura de aur, ultima fita culinara. Cat costa preparatul si cine este barbatul celebru care o serveste clientilor
Bucatarii se intrec in fite, in special in restaurantele de lux prin care se perinda cei mai bogati oameni din lume. Ultima nebunie culinara este friptura invelita in aur.  Pretul unui astfel de preparat este unul urias si este servit de unul dintre cei mai renumiti bucatari din lume. Asadar,
Conditia pentru ca angajatii romani sa scape de purtatul mastii de protectie la birou Conditia pentru ca angajatii romani sa scape de purtatul mastii de protectie la birou
Premierul Florin Citu a anuntat conditia pe care ar trebui sa o indeplineasca angajatii romani pentru a scapa de purtatul mastii la birou. Astfel, seful Executivului a precizat ca exista o singura cale spre normalitate. Si anume: vaccinarea impotriva Covid.  Asadar, pentru a scapa de purtatul
Castelul Bran devine centru de vaccinare impotriva Covid. Cine se poate imuniza aici Castelul Bran devine centru de vaccinare impotriva Covid. Cine se poate imuniza aici
Castelul Bran a fost transformat in centru de vaccinare anti-Covid. Turistii care se afla in zona Bran se pot bucura de peisaje, dar se pot imuniza si impotriva Covid fara programare.  Centrul este functional de astazi, 7 mai, si va fi deschis pentru o luna, chiar si in in weekend. Exista un
O practica neconventionala prinde tot mai mult teren: planificarea propriilor funeralii O practica neconventionala prinde tot mai mult teren: planificarea propriilor funeralii
Idee aparent morbida pe care cei mai multi dintre noi o respingem instinctiv cand o auzim pentru prima data: „Cum sa-mi planific inmormantarea? Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva!” Unul din motivele pentru care nu ar fi deloc nociv sa te gandesti la asta e ca acceptarea propriei