Donald Trump, fostul presedinte al SUA, a fost in stare mult mai grava in urma infectiei cu Covid, decat au recunoscut oficialii de la Casa Alba.
Potrivit New York Times," target="_blank" rel="noopener noreferrer">New York Times, starea lui Donald Trump a fost atat de grava din cauza nivelului scazut de oxigen incat medicii s-au temut ca va trebui sa fie trecut pe ventilator.
Nivelul de oxigen scăzuse la un moment dat la 80 (deși oficial era anunțat că nu a scăzut sub 90 de unități) și avea pneumonie, ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Plămânii prezentau infiltrații, fenomen care apare ca urmare a inflamării și a prezenței unor fluide sau bacterii. Fenomenul este ușor de detectat la radiografie, atunci când plămânii par a fi opaci sau albi. Vârsta de 74 de ani și faptul că Trump este supraponderal i-au făcut pe cei care se ocupau de starea sa de sănătate să se aștepte la ce este mai rău.
Potrivit cotidianului citat, fostul președinte a refuzat internarea și a fost convins cu greu să meargă la spital. Singurul mod în care consilierii au reușit să-l convingă a fost acela de a-i explica că este mai bine să plece la spital pe picioarele lui decât să aștepte și să riște să ajungă în situația în care agenții serviciilor secrete îl vor căra afară din Casa Albă, spre spital.