Skip to article

Fenomene meteo extreme! Val de aer tropical peste Romania!

Fenomene meteo extreme! Val de aer tropical peste Romania!
Fenomene meteo extreme lovesc Romania incepand de luni! Potrivit informatiilor transmise de meteorologi, in urmatoarea perioada tara noastra va fi traversata de un val de aer tropical, iar maximele vor ajunge pana la 35 de grade Celsius. 

De asemenea, in aceasta saptamana se vor inregistra fenomene meteo extreme, cu perioade de instabilitate, cu vijelii și chiar căderi de grindină.

ANM anunță o alertă cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru 9 județe, în vigoare luni între orele 14.00 – 19.00. Alte județe sunt sub cod galben.Alerta cod galben este în vigoare luni între orele 12:00 – 19:00, și anunță în zona de munte, în Moldova, Transilvania, nordul Munteniei și al Dobrogei, perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

In următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Alerta cod portocaliu vizează județele Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna și zona montană a județelor Prahova, Brașov, Harghita, Neamț și Suceava. Luni între orele 14.00 – 19.00 vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină. Se vor acumula cantități de apă de peste 30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Articole recomandate

O pneumonie letala face ravagii in Kazakhstan O pneumonie letala face ravagii in Kazakhstan
In plina pandemie de coronavirus, o tara vecina cu China a cazut prada unui val de pneumonie fara precedent. Peste 1772 de persoane si-au pierdut viata din cauza acestei pneumonii de la inceputul lunii iunie.  O pneumonie letala face ravagii in Kazakhstan. Ambasada Chinei
Nelu Tataru: Daca vor fi 10.000 de cazuri intr-un interval de 3-4 zile se impune starea de urgenta Nelu Tataru: Daca vor fi 10.000 de cazuri intr-un interval de 3-4 zile se impune starea de urgenta
Nelu Tataru, ministrul Sanatatii, a facut un nou anunt dupa cresterea alarmanta a numarului noi de imbolnaviri cu coronavirus. Aceasta a atras atentia ca Romania ar putea reveni la starea de urgeta daca numarul de cazuri noi de coronavirus va ajunge la 10.000 intr-un interval de 3-4 zile, la
Toti turistii care intra in Grecia vor fi testati pentru coronavirus! Toti turistii care intra in Grecia vor fi testati pentru coronavirus!
Dupa ce mai multi turisti, printre care si romani, au fost depistati pozitiv cu noul coronavirus la intrarea in Grecia, autoritatile elene au decis ca toti turistii sa fie testati.  Emmanuel Volikakis, seful Departamentului de Turism, regiunea Chania a declarat joi ca trei hoteluri sunt
Bilant coronavirus, 10 iulie: o noua cifra uriasa de imbolnaviri Bilant coronavirus, 10 iulie: o noua cifra uriasa de imbolnaviri
Este a treia zi la rand in care Romania inregistreaza o explozie de cazuri noi de coronavirus. In doar 24 de ore s-au inregistrat 592 decazuri noi de coronavirus si 13 decese. Pana astazi, 10 iulie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID
Programul "Noua Casa, noile conditii. Cu cat a crescut valoarea creditelor pentru locuinte Programul "Noua Casa, noile conditii. Cu cat a crescut valoarea creditelor pentru locuinte
Guvernul a discutat, joi, despre ordonanta de urgenta prin care sunt modificate conditiile acordarii creditelor pentru locuinte din partea statului.  Astfel, persoanele care doresc sa isi achizitioneze o noua locuinta prin intermediul programului Noua Casa vor putea accesa de acum pana la