Grecia se confrunta cu o crestere alarmanta a numarului de infectari cu noul coronavirus, cu o saptamana inainte de deschiderea sezonului turistic.
De joi până luni, Grecia a înregistrat 97 de cazuri noi de COVID-19 şi două decese. Aproape o treime din persoanele infectate sunt venite din strainatate.
Intre aceste noi cazuri figurează 29 de persoane testate pozitiv în regiunea Xanthi din nord-estul ţării, care înregistrase deja mai multe cazuri de coronavirus în aprilie.
Ministerul de resort a anunţat reluarea publicării bilanţului cotidian privind situaţia COVID-19 în ţară, suspendată săptămâna trecută după ce au fost mai puţin de cinci cazuri zilnic.
Până acum, Grecia a inregistrat, de la începutul pandemiei, 3.049 de cazuri de coronavirus, dintre care 182 de decese.