Skip to article

Italia ia in calcul interzicerea intrarii romanilor pe teritoriul tarii

Italia ia in calcul interzicerea intrarii romanilor pe teritoriul tarii
Autoritatile din Italia iau in calcul sa puna Romania pe lista neagra, in contextul in care numarul infectarilor cu coronavirus a crescut alarmant in tara noastra. 

Italia a depasit deja primul val, iar medicii italieni avertizeaza ca este posibil sa reapara un al doilea val în contextul în care toţi mai mulţi străini vin în ţară, scrie La Repubblica, citat de Digi 24.

Conform sursei citate, există trei fronturi pe care autoritățile le urmăresc cu atenţie: zona balcanică, Asia de Sud-Est și Mediterana. Astfel, ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. La Repubblica scrie că există posibilitatea ca aceste țări să fie introduse pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Cu toate acestea, experții italieni avertizează că un al doilea val ar putea da peste cap toate eforturile de până acum, potrivit presei din peninsulă. Aceștia spun că Italia riscă să importe cazuri de coronavirus de pe trei „fronturi fierbinți”, care au înregistrat „episoade îngrijorătoare în ultimele zile”: zona balcanică, Asia de Sud-Est și zona mediteraneană.În centrul atenției este zona balcanică, unde coronavirusul a început să se răspândească mai rapid ca niciodată, ceea ce a produs focare periculoase.

Cu alte cuvinte, un al doilea val clasic a lovit în plin zona balcanică, inclusiv în acele state în care numărul cazurilor de coronavirus scăzuse considerabil, spun experții italieni. Autoritățile italiene au fost alertate după ce un antreprenor din Vicenza a ieșit pozitiv la testul de coronavirus după ce s-a întors din Serbia. Bărbatul ar fi fost infectat de o tulpină de coronavirus mai agresivă decât cea existentă pe teritoriul italian.Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. La Repubblica a scris că este posibil ca aceste țări să fie plasate pe „lista neagră”, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Articole recomandate

Urme de coronavirus in aripioare de pui congelate Urme de coronavirus in aripioare de pui congelate
Urme de coronavirus au fost descoperite de autoritatile din orasul chinez Shenzhen intr-un lot de aripioare de pui congelate care au fost importate din Brazilia.  Centrul local pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a precizat că a găsit urmele pe suprafaţa unuia
Alerta ANPC: Gel dezinfectant pentru maini, periculos pentru sanatate vandut in comert Alerta ANPC: Gel dezinfectant pentru maini, periculos pentru sanatate vandut in comert
Un gel dezinfectant pentru maini este vandut in magazine, avertizeaza directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, Paul Anghel, conform Mediafax. Gelul de maini dezinfectant a fost pus la vanzare
Ce nume se sarbatoresc de Sfanta Maria? Cui uram La multi ani de Sfanta Maria Ce nume se sarbatoresc de Sfanta Maria? Cui uram La multi ani de Sfanta Maria
Peste doua milioane de romani poarta nume derivate din Sfanta Maria si se aniverseaza pe 15 august, respectiv 8 septembrie. Desi sunt persoane care spun ca de Adormirea Maicii Domnului (15 august) nu este bine sa urezi La multi ani , sunt preoti care infirma acest mit si spun ca Adormirea Maicii
Cum te protejezi de coronavirus intr-un spatiu inchis! 6 sfaturi de la experti Cum te protejezi de coronavirus intr-un spatiu inchis! 6 sfaturi de la experti
Pandemia de coronavirus nu va lua sfarsit prea curand! Din acest motiv, trebuie sa invatam sa de protejam de acest virus, mai ales in spatiile inchise, unde se poate raspandi foarte usor. Mai multi specialisti au explicat, pentru CNN, ce ar trebui sa facem pentru a ne proteja de infectia cu
15 august - Adormirea Maicii Domnului. Se spune sau nu La multi ani de Sfanta Maria Mare? 15 august - Adormirea Maicii Domnului. Se spune sau nu La multi ani de Sfanta Maria Mare?
In fiecare an, in 15 august, romanii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului.  N15 august – Adormirea Maicii Domnului. Se spune sau nu La multi ani de Sfanta Maria Mare? In fiecare an, in 15 august, romanii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului.  Nu mai putin de 2,2 milioane de romani