Autoritatile italiene au impus noi masuri dupa ce numarul infectiilor cu noul coronavirus au crescut. Italienii vor fi obligati sa poarte din nou mastile in exterior, a declarat ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza.
Guvernul intenţionează „să extindă obligaţia de a purta mască şi în exterior”, a spus Speranza în Camera Deputaţilor, camera inferioară a parlamentului.Măsura ar urma să fie inclusă într-un decret programat a fi adoptat miercuri, a adăugat el.
Speranza a mai spus că va exista o aplicare mai strictă a regulilor de distanţare în spaţiile publice, dat fiind riscul de contaminare în adunările de persoane.La petreceri și ceremonii private ar putea fi impus un număr limitat de persoane - 200 în cazul nunților - și va rămâne în vigoare regula care prevede prezența pe stadioane a cel mult o mie de spectatori, cu ocazia evenimentelor sportive majore. Pentru ca toate aceste reguli să fie respectate, guvernul va cere și ajutorul armatei, care va suplimenta efectivele trimise pe străzi, potrivit La Stampa.
Localurile se vor inchide la ora 22.00 sau 23.00, potrivit presei. Numarul persoanelor in magazine va fi limitate, iar restaurantele vor trebui sa respecte distantarea.