Skip to article

Klaus Iohannis: Fara masca de protectie in spatiile deschise din 15 mai. Liber la nunti si botezuri

Klaus Iohannis: Fara masca de protectie in spatiile deschise din 15 mai. Liber la nunti si botezuri
Preşedintele Klaus Iohannis a anuntat la ce restrictii se va renunta in urmatoarea perioada. Astfel, potrivit informatiilor transmise de seful statului, din 15 mai purtatul mastii de protectie nu va mai fi obligatoriu in spatiile deschise neaglomerate, iar de la 1 iunie se vor putea organiza evenimente private precum nunti si botezuri, insa in anumite conditii. Urmeaza alte etape de relaxari la 1 iulie si la 1 august. 

„Am discutat astăzi despre pandemie, despre campania de vaccinare şi despre măsuri de relaxare. Peste un an de zile a durat până acum pandemia. A fost prea multă suferinţă în România şi îmi pare rău pentru toţi cei care au suferit, însă trebuie să ne amintim şi de cei care au făcut posibilă gestionarea pandemiei: medicii, personalul medical. Ei sunt eroii noştri şi le datorăm mulţumiri. Acum vedem că pandemia s-a redus un pic, putem să respirăm puţin mai uşuraţi. Dar în acelaşi timp trebuie să ne fie clar că trebuie să ne pregătim pentru România post-pandemică. Pandemia nu se va termina nici mâine, nici de la 1 septembrie, dar trebuie să fim pregătiţi.

Eu nu îmi doresc ca România post-pandemică să fie aceeaşi cu România înainte de pandemie. Avem şansa să o facem mai bună. Trebuie să implementăm reformele. Să avem o ţară în care facem sistemul medical mai bun, în care facem şcolile mai sigure, în care economia creşte, în care salariile cresc şi în care viaţa devine mai bună.  Am avut în ultimele săptămâni o evoluţie de la o zi la alta, când numărul de persoane infectate a scăzut, cât şi numărul de persoane care au murit în fiecare zi de pe urma acestei boli cumplite. În acelaşi timp campania de vaccinare a prins viteză. Avem peste 100.000 de persoane zilnic care se vaccinează. Am parcurs deja un drum lung, însă este nevoie de mult mai mult. Dacă vrem să ieşim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Pentru asta, în şedinţa de astăzi, am stabilit nişte ţinte de vaccinare: 1 iunie- 5 milioane de persoane vaccinate, 1 iulie 6 milioane, iar la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. 

Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare şi am dorit să cuprindă intreaga vară. Aşadar, ne pregătim de relaxare. Însă trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie ca să revenim în august. Aşadar, vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul care cuprinde aceşti paşi până pe 1 septembrie, urmând că până la sfârşitul verii să avem o reevaluare pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia pandemiei şi de gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare şi să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a explicat preşedintele. Din 15 mai renunţăm la mască în exterior „Prima etapă de relaxare va avea loc pe 15 mai, următoarea etapă este 1 iunie, 1 iulie şi pe urmă 1 august.

Aşadar, din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii: pieţele, staţiile de transport public, unde masca va rămâne obligatorie. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimina orice restricţie asupra programului agenţilor comerciali. Adică magazinele revin la programul normal. Tot din weekend activităţile sportive pot fi posibile în aer liber cu 25% din locuri ocupate. În interior vom avea câteva relaxări care încep majoritatea în 1 iunie”, a transmis preşedintele. Despre nunţi şi alte evenimente Începând cu 1 iunie vor putea avea loc nunţi şi botezuri în exterior cu un număr maxim de 70 de persoane, în timp ce în interior aceste evenimente vor putea găzui 50 de persoane. De la 1 iulie numărul va creşte, la fel şi de la 1 august. 

În schimb, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă la eveniment sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Concret, dacă pe 15 iulie cineva doreşte să organizeze o nuntă în interior şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea", a transmis Iohannis.

Articole recomandate

Cutremur puternic in Vrancea. Ce magnitudine a avut si in ce orase s-a resimtit Cutremur puternic in Vrancea. Ce magnitudine a avut si in ce orase s-a resimtit
Romania a fost luni dupa-amiaza zguduita de un nou cutremur. Seismul s-a produs in zona Vrcancea, la ora 12:53:54, a avut magnitudinea 3.1, la adâncimea de 167km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 80km E de Brasov, 94km S de Bacau, 100km NE de Ploiesti,
Avertismentul meterologilor. Ne asteapta fenomene meteo din ce in ce mai severe Avertismentul meterologilor. Ne asteapta fenomene meteo din ce in ce mai severe
Meterologii avertizeaza ca Romania s-ar putea confrunta pe viitor cu fenomene meteo din ce in ce mai severe. Tornadele vor fi mai dese in Romania, iar specialistul in fenomene meteo extreme Bogdan Antonescu a explicat, pentru Antena 3, de ce acestea vor fi din ce in mai frecvente in tara
Ce categorii de persoane vor putea cumula in continuare pensia cu salariul Ce categorii de persoane vor putea cumula in continuare pensia cu salariul
Executivul a adoptat legislaţia care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anuntat insa ca exista cateva categorii de persoane care vor putea sa cumuleze salariul cu pensia.  Potrivit ministrului, exceptie de la aceasta regula vor putea face
Avertisment meteo de furtuni puternice si grindina. Care sunt zonele afectate Avertisment meteo de furtuni puternice si grindina. Care sunt zonele afectate
Alerta meteo pentru mai multe judetele din tara. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis un nou cod galbend e vreme rea. Zonele vizate vor fi afectate de furtuni, ploi torentiale si grindina.  Vremea rea va persista si in weekend, anunta meteorologii.  In intervalul 10 iunie,
Inaltarea Domnului - Traditii si obiceiuri. Ce nu este bine sa faci sub niciun chip Inaltarea Domnului - Traditii si obiceiuri. Ce nu este bine sa faci sub niciun chip
Pe 10 iunie, crestinii celebreaza Inaltarea Domnului in fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti. Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea Sa au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta