Skip to article

Klaus Iohannis: Starea de urgenta nu va fi prelungita

Klaus Iohannis: Starea de urgenta nu va fi prelungita
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat luni ca Starea de Urgenta nu va fi prelungita. Incepand cu data de 15 mai vom putea circula fara declaratie pe propria raspundere. 

Klaus Iohannis a declarat ca vor fi redeschise saloanele de infrumusetare, cabinetele stomatologice si muzeele. Din localități se va putea ieși pentru probleme medicale, în interes de serviciu, dar și pentru activitate sportivă individuală. În localitățile carantinate nu se vor relaxa măsurile de restricție.

Declarația președintelui Klaus Iohannis: 

„Am finalizat întâlnirea pe care am avut-o cu premierul și mai mulți miniștri, am analizat situația în care ne aflăm. O să încep cu ceva legat de zilele care au trecut. Am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine. Sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat la apelul autorităților și chiar dacă a fost 1 mai nu am avut încălcări semnificative ale regulilor. Am analizat mai multe chestiuni și unele dintre deciziile pe care le-am luat sunt de interes.

În primul rând starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret. Și în acest fel data de 14 mai este ultima zi de stare de urgență. Începând din 15 mai pentru a ține epidemia sub control vom intra într-o stare de alertă. Această stare de alertă este prevăzută de legislația specifică care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii. Situația nu s-a îmbunătățit încă. Nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut. Nu a trecut, din păcate.

Am avut și astăzi peste 300 de persoane testate pozitiv. 
Însă, trebuie să mergem mai departe și asta se concretizează în starea de urgență. Câteva lucruri se schimbă. D
După 15 mai ne putem mișca în interorul localității unde avem treabă. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare. 
Relaxarea se va face pas cu pas și fiecare pas va dura 2 săptămâni. Următorul calup de relaxare va veni la începutul lunii iunie.

Din 15 mai vom vea la dispoziție saloanele de îngrijire personală. De asemenea se vor redeschide cabinetele stomatologice și muzeele. 
Măsurile de relaxare nu se aplică în localitățile care sunt în carantină. Acolo această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat.Deplasările vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Sunt câteva excepții.

Este voie să se plece pentru probleme medicale, în interes de serviciu, pentru sport individual. Deci sporturile individuale vor fi permise. Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de trei persoane.
Un aspect important. Sportivii de persformanță vor putea în condiții speciale să înceapă cantonamentele dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioada destul de lungă. Pentru amatori nu se deschid bazele sportive.

Articole recomandate

Noua tulpina din Africa de Sud a ajuns in Europa. Primul caz depistat Noua tulpina din Africa de Sud a ajuns in Europa. Primul caz depistat
Noua varianta a coronavirusului a creat panica in intreaga lume. Tulpina care a aparut in Africa de Sud a produs ingrijorare si toate statele lumii sunt in alerta si se pregatesc pentru noi restrictii. Chiar OMS a recomandat suspendarea calatoriilor in Africa de Sud.  Cazul identificat în
Unde ar putea deveni obligatoriu certificatul verde. Noile propuneri ale lui Alexandru Rafila Unde ar putea deveni obligatoriu certificatul verde. Noile propuneri ale lui Alexandru Rafila
Noul ministru al Sanatatii, Alexandru Rafila, a venit cu noi precizari despre certificatul verde si cum ar putea intra acest document in vigoare in perioada urmatoare. Oficialul a declarat ca se gandeste la alte metode de implementare, fata de predecesorii sai.  Astfel, Alexandru Rafila ia in
Leguma minune pe care o recomanda celebrul miliardar Bill Gates Leguma minune pe care o recomanda celebrul miliardar Bill Gates
Celebrul miliardar Bill Gates recomanda consumul unui legume minune, care ar avea numeroase beneficii pentru sanatatea. Conform cercetatorilor, aceasta ar putea ajuta si la eradicarea foametei chiar si in cele mai sarace tari ale lumii.  Este vorba mai exact de leguma Cassava, a carei radacina
Alexandru Rafila despre noua tulpina din Africa de Sud: "Ar fi de patru ori mai transmisibila decat Delta" Alexandru Rafila despre noua tulpina din Africa de Sud: "Ar fi de patru ori mai transmisibila decat Delta"
Noul ministrul al Sanatatii, Alexandru Rafila, si-a exprimat ingrijorarea privind noua tulpina aparuta in Africa de Sud. Autoritatile se pregatesc deja sa impuna noi restrictii pentru a preveni raspandirea noii tulpini mutante, care ar fi de patru ori mai transmisibila decat varianta Delta si poate
O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta
O noua bancnota a fost pusa in circulatie in Romania incepand de vineri dimineata, 26 noiembrie. Aceasta are valoarea de 20 de lei si este inscriptionata cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Este prima bancnotă în circulație pe care este reprezentată o personalitate feminină.