Skip to article

Lasata Secului: Ce nu este bine sa faci inainte de Postului Pastelui

Duminica, pe 11 februarie, este Lăsata Secului de carne pentru Postul Paștelui 2018 si mai poartă numele de Duminica Înfricoșatei Judecăți, potrivit calendarului ortodox 2018.

Această duminică ne ajută să ne gândim că toţi vom muri şi că vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu, iar în timpul Postului Mare, avem şansa, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această judecată. Urmează o săptămână, numită Săptămâna albă sau a brânzei, când putem mânca lapte, brânză şi ouă.

Anul acesta Marele Post al Paștelui incepe pe 19 februarie și se încheie pe 8 aprilie. Este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe. Prima zi din acest post este cunoscută sub denumirea de Spolocania sau Polocania. Vasele în care se gătea sau mânca de dulce, se spălau și se urcau în pod, iar de aici erau aduse alte vase pentru mâncarea de post. Postul Sfintelor Paști era ținut cu sfințenie de comunitățile tradiționale. Iată ce mărturiseau în trecut oamenii: "Noi, sărbătorile le ținem, pentru că și ele ne țin pe noi".

Sărbătoarea de lăsatul secului prezintă variații calendaristice, în funcție de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morților. Se fac parastase și se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăți, se coace pâinea, apoi se fac plăcințele cu mălai în frunze de varză, tăiței cu nucă sau cu mac, poame coapte.

Duminică, toată familia se așază la masă și trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce". În trecut, în această zi se țineau cele mai mari șezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoși și plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paști. În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca și se bea din abundență, și purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăițe, Refenele, Opaiț, se arată pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/. În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinți, finii la nași și aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei și cereau iertare, pentru a intra împăcați cu toată lumea în Postul Mare.

Ce nu este bine sa faci!

1. Nu e bine sa imprumuti obiecte sau bani in aceasta zi. Se spune ca daca faci asta vei avea parte numai de pagube, iar sarbatorile nu vor fi unele fericite.

2. Nu e bine sa consumi mancarea nesarata. Batranii spun ca daca te zgarcesti la sare si ceilalti se vor zgarci cand le vei cere ajutorul.

3. Nu e bine sa depui eforturi fizice mari ori sa speli haine in aceasta zi. Daca faci asta risti sa atragi necazuri nu doar asupra ta ci si asupra celor dragi tie.

În duminica de Lăsatul Secului dinaintea Postului Paștelui 2018, care anul acesta pică pe data de 26 februarie, românii creştin-ortodocşi obişnuiesc să-şi viziteze naşii de cununie. Nu scrie în cărţile sfinte că trebuie să le duci cadouri naşilor în ziua de Lăsata Secului, însă obiceiul a rămas împământenit de veacuri, în tradiţia populară. Duminica dinaintea Postului e serbată mai mult de finii şi de naşii care sunt şi prieteni apropiaţi.

Anul acesta, Paștele se sărbătorește pe 16 aprilie, însă Postul Paștelui începe încă de sfârșitul acestei luni. Postul Paştelui începe în 2017 pe data de 27 februarie, iar Paștele va fi sărbătorit pe 16 aprilie, potrivit calendarului ortodox, în aceeași zi fiind celebrat și Paștele catolic. În Postul Paștelui, conform rânduielilor bisericești, nu se fac nunți, iar pe 26 februarie are loc Lăsatul secului. Postul Paștelui durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante, fiind numit și Postul Mare.

Articole recomandate

Vin ninsorile. Un val de aer polar se indreapta catre Romania Vin ninsorile. Un val de aer polar se indreapta catre Romania
Vesti proaste despre vreme in urmatoarele zile! Vremea se va schimba dramatic in toata tara, iar temperaturile vor fi foarte scazute.  Un val de aer polar se indreapta catre Romania, iar precipitatiile se vor instala in toata tara.  "Vorbim într-adevăr de o schimbare în
Alerta: Un cutremur puternic s-ar putea produce in zona Vrancea Alerta: Un cutremur puternic s-ar putea produce in zona Vrancea
Specialistii avertizeaza ca un cutremur puternic s-ar putea produce in orice moment in zona Vrancea. Acesta nu popate fi anticipat cu certitudine, anunta directorul Observatorului Seismologic de la Vrâncioaia.  Seismele puternice se produc cu o ritmicitate de 100 de ani, iar
Tinerii proaspat casatoriti trebuie sa dea declaratii la Fisc. Risca amenzi uriase Tinerii proaspat casatoriti trebuie sa dea declaratii la Fisc. Risca amenzi uriase
Tinerii proaspat casatoriti trebuie sa completeze un nou formular introdus de ANAF. In cazul in care nu se supun noilor cerinte si refuza sa completeze formularul pe care il primesc, mirii risca amenzi uriase.   Potrivit ultimelor informatii, ANAF a inceput sa trimita tinerilor care s-au
Mercedes Benz E Class -- cand sa conduci o limuzina Mercedes Benz E Class -- cand sa conduci o limuzina
Se găsesc pe piață numeroase tipuri de mașini care să asigure un nivel superior de confort utilizatorilor dar niciunul din acestea nu atinge nivelul unei limuzine. Deși oamenii asociază utilizarea limuzinelor în special cu ocaziile speciale sau cu
Concediu pentru divort: Cuplurile care se despart vor primi zile libere de la stat Concediu pentru divort: Cuplurile care se despart vor primi zile libere de la stat
Cuplurile care trec printr-un divort ar putea primi de la stat 3 zile libere. Acest tip de concediu este initiativa unui deputat PSD , care considera ca persoanele care se despart au nevoie de cateva zile pentru a se obisnui cu noul statut.  Propunerea a fost depusă la Senat, aceasta
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda