Skip to article

Ludovic Orban anunta concedieri la stat

Ludovic Orban anunta concedieri la stat
Premierul Ludovic Orban a declarat ca Guvernul intentioneaza sa majoreze salariile si pensiile, insa a facut referire la o posibila reducere a personalului bugetar. 

„Dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să face un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public” a declarat prim-ministrul, precizând că sunt în pericol cei obişnuiţi să se facă că muncesc.

În momentul în care i s-a atras atenţia asupra deficitului bugetar, Ludovic Orban a afirmat că acest deficit bugetar trebuie privit şi în contextul situaţiei financiare de la care a pornit România.

„România a plecat de la un deficit moştenit de 4,6%. Deficitul de 9,1 trebuie privit şi în dinamica lui, este un deficit pe care l-ai păstrat din anul anterior. Alte ţări se duc la deficite mai mari în condiţiile în care nu aveau deficit. La noi, creşterea deficitului este mai mică decât creşterea deficitului în alte ţări europene. Inclusiv dinamica Produsului Intern Brut raportat la media europeană ne plasează cu 2,4% PIB într-o situaţie mai bună decât media europeană. În România, de exemplu, a crescut salariul mediu net”, a afirmat premierul Ludovic Orban.

Articole recomandate

Alexandru Rafila, anunt crunt pentru romani. Cate cazuri de Covid-19 s-ar putea inregistra saptamana viitoare Alexandru Rafila, anunt crunt pentru romani. Cate cazuri de Covid-19 s-ar putea inregistra saptamana viitoare
Alexandru Rafila, ministrul Sanatatii, a atras atentia romanilor ca saptamana viitoare s-ar putea inregistra o crestere spectaculoasa a cazurilor de Covid-19. Astfel, in Romania ar putea fi raportate chiar si 40.000 de infectii noi.  „Aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri pe
O noua platforma prin care romanii isi vor putea schimba furnizorul de energie electrica si gaze in 24 de ore O noua platforma prin care romanii isi vor putea schimba furnizorul de energie electrica si gaze in 24 de ore
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anuntat ca va lansa o platforma online cu ajutorul careia romanii isi vor putea schimba furnizorul de energie electrica sau gaze in 24 de ore. Platforma va fi insa disponibila din anul 2026. In şedinţa Comitetului de
Avertismentul medicului Emilian Imbri: "Am putea ajunge si la 70.000 de infectii pe zi" Avertismentul medicului Emilian Imbri: "Am putea ajunge si la 70.000 de infectii pe zi"
Medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babes din Capital, vine cu un avertisment crunt. Doctorul sustine ca nu este exclus ca Romania sa ajunga in perioada urmatoare si la 70.000 de cazuri noi de Covid pe zi.  "Şi pe mine m-a mirat explozia. Nu mă aşteptam de
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are Covid-19. A mai fost infectat in noiembrie anul trecut Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are Covid-19. A mai fost infectat in noiembrie anul trecut
In plin scandal al facturilor la energie si gaze, ministrul Energiei a mai venit cu o veste proasta. Virgil Popescu a anuntat ca este din nou infectat cu coronavirus. El a mai avut Covid anul trecut in luna noiembrie.  Are o forma usoara a bolii si este izolat la domiciliu, a anuntat ministrul
Un medic renumit lanseaza un avertisment dur: "Dupa pandemie, urmeaza un val de cazuri de cancer" Un medic renumit lanseaza un avertisment dur: "Dupa pandemie, urmeaza un val de cazuri de cancer"
Medicul Bob Djavan, unul dintre cei mai cunoscuti urologi din Europa, lanseaza un avertisment dur. Specialistul este de parere ca dupa pandemia de coronavirus va urma un val de cazuri de cancere. Acesta sustine ca foarte multi oameni au intarziat controalele la medic, in acesti doi ani, iar dupa