Mama fetitei care a supravietuit dupa ce un politist a dat peste ea si peste prietena ei chiar pe trecerea de pietoni cere sa se faca dreptate. „Să nu se mușamalizeze, a murit un copil! Să fie judecat si să plătească pentru ce a făcut", cere femeia în lacrimi.
Printre lacrimi si cu multa durere in suflet, mama fetitei care a supravietuit in urma accidentul a facut un apel catre autoritati si a cerut sa se faca dreptate si sa nu se musamalizeze acest teribil incident, in urma caruia si-a pierdut viata o fetita in varsta de 13 ani.
Analizele au arătat că polițistul nu avea sirena pornită la momentul impactului, doar semnalele luminoase. De asemenea, polițistul nu era în misiune, aşa cum a anunţat ieri colegii săi.
„Copilul mi-a dat mesaj în care zice, mami vezi că noi plecăm la şcoală. Zic, bine mami vedeţi să aveți grijă. Îmi zice da, mami avem, ca de obicei. În 10 minute mă sună un număr necunoscut şi răspund.M-am gândit că s-a întâmplat ceva că nu avea cine să mă sune. A avut un incident aici pe trecerea de pietoni. O doamnă m-a sunat care a fost martor acolo şi îi mulțumesc. S-a dus la copilul meu să vadă cum este şi fata a rugat-o să mă sune.
La copilul meu nu s-a întors polițistul. S-a dat jos în locul unde a căzut Raisa şi a lovit copilul cu piciorul să vadă dacă mai mișcă. Dacă nu erau martori acolo acest individ fugea de la faţa locului deşi mașina lui era partea din stânga faţă farul şi parbrizul spart, maşina era deteriorată. Vă daţi seama şi viteza cu care au fost loviți acești copii.Vrem ca acest individ să plătească pentru ce a făcut. Nu vrem să se mușamalizeze pentru că este vorba de doi copii. Trebuie să plătească.
Chiar dacă aparține poliţiei şi este un angajat al unei instituții de stat trebuie să plătească ca şi noi, un om de rând. Dacă noi am fi produs acest accident eram aspru judecaţi. Aşa trebuie şi el judecat şi pus să plătească pentru ceea ce a făcut", spune în lacrimi mama fetiţei care a supraviețuit accidentului din Capitală.