Parintii unui bebelus infectat cu stafilococ auriu la Maternitatea Giulesti au declarat ca vor sa dea in judecata pe reprezentantii acestei unitati medicale si vor solicita inclusiv daune morale.
Bebelusul a fost diagnosticat si cu abces coapsa dreapta (postvaccinal). Mama nou-născutului, care între timp a fost și operat, sub anestezie totală, a făcut declarații cutremurătoare, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
"Copilul a fost născut pe 5 noiembrie și externat trei zile mai târziu.
În timpul acesta am stat doar la maternitate, eu având acces la fiecare trei ore, pentru alăptat. Nu l-am văzut dezbrăcat decât miercuri, când am vorbit cu neonatologul. Avea niste bubițe, ca niște coșulețe.
Mi s-a spus că sunt de la căldură, pentru ca a stat înfășat. Acasă, bubițele s-au înmulțit, s-au făcut mai mari, și cu puroi. La controlul de șapte zile, mi s-a spus că nu e nimic grav și că trebuie să le șterg cu compresă sterilă și betadină, că trec singure.
În zilele următoare am văzut la piciorul drept, în locul unde a fost făcut vaccinul, o mare inflamație. Așa am ajuns la Grigore Alexandrescu. Unde a fost operat sub anestezie totală, a stat la terapie intensivă, urmează tratament cu antibiotice. Suntem în continuare pe secția de chirurgie. Eu nu am în corp acest stafilococ, mi-au fost luate probe din lapte, deci clar nu l-a luat de la mine.
Imediat după ce ne-am externat noi, o mămică din același salon s-a internat aici cu fetița, cu stafilococ auriu. Și încă vreo două de pe același etaj”, a spus Iulia, o tânără mămică al cărei micuț a fost infectat.