Vesti foarte proaste pentru bucuresteni! Metroul ar putea sa nu mai circule incepand cu 1 ianuarie 2020 din cauza datoriilor uriase pe care le are societatea Metrorex.
„Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi soluţiile aplicabile, singurul lucru blocant, din punctul meu de vedere, fiind plata restanţelor care datează de un an şi se ridică acum la 150 de milioane de lei”, a declarat, miercuri după amiaza, directorul general Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.
„Prima noastră preocupare este ca serviciul public să nu fie afectat, motiv pentru care ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru a găsi împreună cu Metrorex orice soluţie care să permită continuarea fără perturbări a traficului de metrou din Bucureşti. În acest sens, suntem în discuţii cu Metrorex pentru a identifica soluţii şi eu sper din toată inima că le vom şi găsi. Problema în discuţie este plata restanţelor, care ajung pe la vreo 150 de milioane de lei la ora la care vorbim. S-au strâns datorii pe un an de zile din servicii de mentenanţă”, a precizat Stanciu.