Skip to article

Ministrul Muncii: "Se ia in calcul cresterea ajutorului de somaj"

Ministrul Muncii: "Se ia in calcul cresterea ajutorului de somaj"
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, la Adevarul Live, ca se ia in considerare posibilitatea cresterii cuantumului somajului clasic. 

Aceasta a subliniat că Guvernul a apelat până în prezent la plata şomajului tehnic pentru ca angajatorii să păstreze astfel locurile de muncă ale angajaţilor.

"Raţiunea acestui şomaj tehnic şi continuarea acestei măsuri de şomaj tehnic cu alte măsuri, dar care au legătură cu şomajul tehnic, este menţinerea legăturii şi continuităţii relaţiei dintre angajaţi şi angajatori. De aceea nu am făcut o investiţie în măsurile clasice de şomaj, pentru că am avut şi această opţiune - eu nu zic ca nu există şi această variantă, ba chiar reflectăm asupra posibilităţii creşterii cuantumului şomajului clasic, dar noi ne-am orientat şi ne-am asumat faptul că ne dedicăm măsurii şomajului tehnic, pentru că acesta înseamnă o suspendare temporară o contractului de muncă şi de unde premiza că se reunesc cele două părţi şi îşi reiau activitatea. De aceea, nu înseamnă că nu sunt atentă la contractele încetate, ele sunt în acest moment puţin peste 260.000, nu înseamnă că mi se pare un nimic sau că nu ne interesează soarta acestor persoane, dar intenţia pe care o avem este aceea de a căuta soluţii pentru revenirea în activitate", a afirmat Violeta Alexandru.


Articole recomandate

Mecanic de metrou, beat la comanda trenului. Nu a mai reusit sa plece din statie Mecanic de metrou, beat la comanda trenului. Nu a mai reusit sa plece din statie
Un mecanic de metrou din Bucuresti a urcat baut la comanda trenului. Acesta era atat de beat incat nu a mai reusit sa plece din statie. Mai multi pasageri au mers la cabina pentru a vedea ce se intampla, moment in care au sesizat ca mecanicul era beat. Acesta nici nu se putea ţine pe picioare.
Singapore a aprobat comercializarea carnii produse in laborator Singapore a aprobat comercializarea carnii produse in laborator
Singapore este prima tara din lume care a aprobat comercializare de carne produsa in laborator. Acest tip de carne este dezvoltata de start-upul american Eat Just, care creste in laborator carne de pui. Firma producatoare sustine ca este o asa-numita "carne curata" care nu provine de la
Compania aeriana care nu va accepta pasageri care nu sunt vaccinati impotriva coronavirusului Compania aeriana care nu va accepta pasageri care nu sunt vaccinati impotriva coronavirusului
Compania aeriana Qantas a anuntat ca nu va mai transporta in viitor pasagerii care nu demonstreaza ca au fost vaccinati impotriva coronavirusului. Anuntul a fost facut chiar de seful companiei, Alan Joyce, care a declarat ca aceasta va fi „o necesitate” atunci cand vor fi disponibile
STUDIU! Cainii pot detecta persoanele infectate cu coronavirus STUDIU! Cainii pot detecta persoanele infectate cu coronavirus
Cainii ar putea fi instruiti sa detecteze persoanele infectate cu noul coronavirus, potrivit unui studiu publicat in revista Nature. Antrenorii pretind insa rezultate uimitoare in cazul exemplarelor dresate sa detecteze noul coronavirus. Acestia au descoperit ca patrupedele pot detecta virusul cu o
Medicul Adrian Marinescu: "100% sigur nu este niciun vaccin" Medicul Adrian Marinescu: "100% sigur nu este niciun vaccin"
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer și Biotech a primit licenta de utilizare in Marea Britanie. Regatul Unit a devenit astfel prima tara occidentala care a aprobat un vaccin anti-coronavirus. Primele persoane care vor fi vaccinate vor fi cele vulnerabile, cu varsta peste 80 de ani si