Skip to article

Misterul averii lui Vladimir Putin. Ar fi cel mai bogat om din lume. Ce ascunde liderul rus

Misterul averii lui Vladimir Putin. Ar fi cel mai bogat om din lume. Ce ascunde liderul rus
Averea lul Vladimir Putin a fost mereu un mister. Specialistii care au facut analize in ceea ce priveste banii pe care i-ar detine presedintele rus spun ca ar fi cel mai bogat om de pe planeta. Cifrele reale nu ar putea fi insa spuse cu precizie deoarece nu sunt precizate in acte sau declaratii de avere. 

„Tot ceea ce aparține teritoriului Federației Ruse, Putin consideră a fi proprietatea sa”, a declarat un bancher rus exilat. Potrivit Forbes, Vladimir Putin ar fi „cel mai bogat din lume”, dar nu oferă o estimare a averii sale nete. 

Ce salariu are Vladimir Putin ca presedinte al Rusiei 

Presedintele rus are un venit anual de 8,6 milioane de ruble pe an (149.000 de dolari) ca cel mai înalt funcționar în stat, iar averea sa neta este estimata la 200 de miliarde de dolari.

Conform digi24.ro, Vladimir Putin ar trai de fapt ca un rege. El ar fi achizitionat recent un palat imens, mai mare de doua ori decat Palatul Buckingham. Imobilul s-ar afla situat la marginea Moscovei, pe o suprafata uriasa de 7,7 kilometri pătrați, iar valoarea acestuia s-ar ridica la peste 270 de milioane de dolari. O alta proprietate imensa pe care Putin ar detine-o s-ar afla pe malul rusesc al Marii Negre. Aceasta ar fi dotata cu debarcadere, spatii de aterizare pentru elicoptere, cinematograf privat, grădini întinse și propria podgorie. Imobilul ar valora mai bine de un miliard de dolari. 

Boris Nemțov, unul dintre criticii cei mai aprigi ai lui Putin, sustinea ca liderul rus ar detine 43 de avioane, 7000 de mașini și 15 elicoptere, inclusiv o aeronavă cu reacție.

Articole recomandate

Cati bani a primit David Popovici de la Guvern pentru performanta sa. Premierul Nicolae Ciuca a anuntat suma Cati bani a primit David Popovici de la Guvern pentru performanta sa. Premierul Nicolae Ciuca a anuntat suma
David Popovici va fi recompensat de Guvern cu o suma uriasa pentru cele doua medalii de aur obtinute la Campionatul mondial de natatie ce s-a desfasurat la Budapesta. Premierul Romaniei, Nicolae Ciuca, a anuntat ca sportivul roman va fi premiat cu bani din Fondul de rezervă al Guvernului.
Patiserie din mall, inchisa inspectorii de la Protectia Consumatorilor. Ce au putut sa gaseasca aici Patiserie din mall, inchisa inspectorii de la Protectia Consumatorilor. Ce au putut sa gaseasca aici
O patiserie dintr-un mall din Capitala a fost inchisa dupa ce inspectorii de la Protectia Consumatorilor au facut un control. Acestia au gasit o mizerie de nedescris si produse expirate.  Patiseria se afla in mall Promenda, iar inspectorii au fost socati de dezastrul gasit. 
Doliu in lumea artistica. A murit Stefan Petreus, unul dintre fondatorii grupului Fratii Petreus Doliu in lumea artistica. A murit Stefan Petreus, unul dintre fondatorii grupului Fratii Petreus
Doliu imens in lumea artistica. Ştefan Petreuş, unul dintre fondatorii grupului „Fraţii Petreuş” din Maramureş, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 82 de ani.  Anunțul trist a fost făcut de către
Cod portocaliu de furtuni violente in mai multe regiuni din tara. Avertismentul meteorologilor Cod portocaliu de furtuni violente in mai multe regiuni din tara. Avertismentul meteorologilor
Administratia Nationala de Meteorologie, ANM, a emis sambata o avertizare de furtuni violente de vara in mai multe regiuni din tara.  Cod portocaliu de vijelie şi averse intra in vigoare pentru localităţi din judeţele Arad şi Timiş, valabilă în ora
Povestea medicului care a devenit tata la 83 de ani. Cum a fost posibil Povestea medicului care a devenit tata la 83 de ani. Cum a fost posibil
Un medic nutritionist a devenit tata pentru a treia oara la 83 de ani. Sotia lui, in varsta de 35 de ani, a ramas insarcinata in urma unui tratement pentru fertilitate pe care barbatul l-a urmat.  Nu este prima dată când devine părinte, căci mai are încă doi