Skip to article

Nicusor Dan elimina birocratia la Primaria Capitalei. Ce decizie a luat edilul

Nicusor Dan elimina birocratia la Primaria Capitalei. Ce decizie a luat edilul
Primarul Capitalei Nicusor Dan a anuntat ca vrea sa elimine birocratia in institutia pe care o conduce, de aceea incepand cu 3 iunie va introduce un sistem nou, pe baza de card nominal pentru toti angajatii primariei. 

”Din 3 iunie introducem sistemul de acces pe bază de card nominal pentru toţi angajaţii care lucrează în Primăria Capitalei. Interacţiunea cu cetăţenii trebuie să devină cât mai transparentă, iar problemele acestora să fie rezolvate în timp cât mai scurt. Prin implementarea acestui sistem modern şi sigur, ne dorim o monitorizare cât mai clară a activităţii care se desfăşoară în fiecare zi în cadrul instituţiei.

Şi mă refer aici atât la persoanele şi tipurile de probleme pe care cetăţenii doresc să le rezolve la nivelul instituţiei, cât şi la activitatea efectivă a salariaţilor din cadrul Primăriei. Eliminăm treptat şi birocraţia, facem un pas în faţă şi renunţăm la utilizarea condicii de prezenţă, în sistem fizic, prin semnare cu pixul, la venire şi la plecare”, anunţă Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.

Primarul general reaminteşte că ”uşa mare a Primăriei este deschisă tuturor, atât angajaţilor, cât şi vizitatorilor, iar instituţia este pregătită să asigure tuturor un cadru cât mai sigur, mai ales în contextul pandemiei”.

Nicuşor Dan a anunţat în 21 mai deschiderea pentru public a uşii centrale la clădirea Primăriei Capitalei şi le-a transmis bucureştenilor că, din acest moment, vor intra pe uşa principală, aşa cum face orice proprietar.

Articole recomandate

Rusalii 2021. Ce este bine sa dai de pomana si ce trebuie sa faci ca sa iti mearga bine Rusalii 2021. Ce este bine sa dai de pomana si ce trebuie sa faci ca sa iti mearga bine
Rusaliile reprezinta Pogorarea Duhului Sfant peste adunarea apostolilor. Se celebreaza in fiecare an pe 20 si 21 iunie, la 50 de zile dupa Pasti si la 10 zile de la Inaltare.  De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine.  Potrivit
Pandemia este departe de a se sfarsi. Anuntul ingrijorator facut de OMS despre varianta Delta a coronavirusului Pandemia este departe de a se sfarsi. Anuntul ingrijorator facut de OMS despre varianta Delta a coronavirusului
Varianta Delta a coronavirusului, aparuta pentru prima oara in India, s-a raspandit cu rapiditate in aproape toata lumea. Potrivit datelor oficiale, aceasta exista deja in 70 de tari si in curand va deveni dominanta la nivel mondial, a avertizat  vineri directoarea pentru cercetare
Ce vor fi obligati sa faca medicii care refuza sa se vaccineze anti-covid. Anuntul clar facut de ministrul Sanatatii Ce vor fi obligati sa faca medicii care refuza sa se vaccineze anti-covid. Anuntul clar facut de ministrul Sanatatii
Ministrul Sanatatii a facut un anunt surprinzator, care ii vizeaza direct pe medicii care refuza sa se vaccineze anti-covid. Oficialul a precizat ca nu vor putea fi obligati sa se imunizeze, insa se va lua o alta masura in cazul acestora.  Ioana Mihaila a anuntat ca medicii care refuza
Cat mai tine vremea rea. Meteorologii au anuntat cand scapam de ploi Cat mai tine vremea rea. Meteorologii au anuntat cand scapam de ploi
Vara se lasa mult asteptata anul acesta. Ploi torentiale, temperaturi scazute sub media perioadei in care ne aflam, iar acum un ciclon s-a format in Marea Neagra. Meteorologii nu au vesti bune nici pentru zilele urmatoare. Zeci de localitati se confrunta cu inundatii, iar aversele vor mai continua
Ghid complet pentru cumpararea unei pisici Ghid complet pentru cumpararea unei pisici
Pisicile sunt animale foarte îndrăgite, însă înainte de a-ți cumpăra una trebuie să iei în calcul o mulțime de criterii. Cu siguranță și tu te numeri printre acei viitori stăpâni care-și doresc un animăluț de