Skip to article

Nicusor Dan, veste proasta pentru bucuresteni. Ce se va intampla cu caldura la iarna

Nicusor Dan, veste proasta pentru bucuresteni. Ce se va intampla cu caldura la iarna
Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, a venit cu noi vesti proaste pentru bucuresteni. Problema cu caldura nu se va rezolva nici in aceasta iarna, iar multi locuitori ai Capitalei vor sta in frig in sezonul rece. Edilul sustine ca nu va fi la fel de rau ca in anii trecuti, insa ceea ce a rezolvat el se va simti abia anul viitor. 

„Tot ce am făcut eu anul acesta se va vedea, din păcate, începând cu iarna următoare. Ce pot să spun este că iarna asta o să fie puţin mai bine decât anul trecut, ceea ce înseamnă că mulţi bucureşteni o să aibă acelaşi disconfort. Din păcate, nu se poate face mai mult”, a declarat Nicuşor Dan, într-un interviu pentru B1 TV. 

„Puţin mai bine vine din faptul că, pe de o parte, nu am avut campanie electorală anul acesta şi am fost responsabili şi am făcut acele revizii care trebuiau să fie făcute. În vara anului trecut multe revizii nu s-au făcut tocmai pentru că a fost campanie electorală”, a spus Nicuşor Dan.

„În vara anului 2020 părea bine pentru că nu s-au făcut revizii, pentru că administraţia precedentă nu a vrut să deranjeze bucureştenii. Anul acesta, peste vară, am deranjat bucureştenii şi în ceea ce priveşte producţia, şi în ceea priveşte reţeaua de transport şi asta înseamnă că o să fie puţin mai bine. În sensul că acolo unde s-a intervenit, nu o să mai crape iarna. Nu am avut nici forţa, nici proiectele, nici banii pentru a face mult mai multe lucrări. Asta este situaţia. Şi de aceea o să fie doar puţin mai bine. Iarna cealaltă o să fie mult mai bine”, a susţinut primarul general.

Articole recomandate

Klaus Iohannis a anuntat noile restrictii. Ce devine obligatoriu de luni Klaus Iohannis a anuntat noile restrictii. Ce devine obligatoriu de luni
Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a anuntat ca vor fi impuse noi restrictii in Romania dupa ce numarul cazurilor a explodat, iar spitalele nu mai fac fata numarului mare de bolnavi.  Potrivit anuntului facut de Klaus Iohannis, toti elevii vor intra intr-o vacanta prelungita incepand de
Un nou maraton de vaccinare in Capitala. In ce perioada se va desfasura si care sunt principalele locatii Un nou maraton de vaccinare in Capitala. In ce perioada se va desfasura si care sunt principalele locatii
Un nou maraton de vaccinare se va desfasura in Capitala in perioada 22-25 octombrie. Maratonul va debuta la ora 8.00 si va tine pana luni dimineata. Persoanele care vor sa se imunizeze impotriva covid vor putea alege una dintre cele 6 locatii, unde vor fi disponibile toate tipurile de vaccin. 
Aparatul din casele romanilor care consuma cel mai mult curent electric Aparatul din casele romanilor care consuma cel mai mult curent electric
Energia electrica si gazele s-au scumpit enorm, iar romanii cauta deja solutii pentru a face economie. Pentru a-ti da insa seama care sunt masurile pe care trebuie sa le iei cat mai urgent, trebuie sa stii in primul rand care sunt cei mai mari consumatori de energie din casa ta.  De exemplu,
Diana Sosoaca, in doliu: "Unchiul meu a fost omorat intr-un spital din Bucuresti" Diana Sosoaca, in doliu: "Unchiul meu a fost omorat intr-un spital din Bucuresti"
Clipe grele pentru senatoarea Diana Sosoaca! Un membru al familiei sale a murit, iar aceasta veste a devastat-o. Ea a venit cu noi declaratii socante in acest sens si acuza spitalul in care a fost internat unchiul sau, care s-a stins din viata.  “Unchiul meu a fost omorât în
Doliu la Pro TV. Sissoko Sidia a murit in urma infectiei cu Covid Doliu la Pro TV. Sissoko Sidia a murit in urma infectiei cu Covid
Veste tragica! Fostul concurent de la Masterchef Sissoko Sidia a murit. Anuntul trist a fost facut astazi. Potrivit primelor informatii, aceasta se infectase cu coronavirus si se trata acasa, sub supravegherea medicului de la familie.  Celebrul chef a fost gasit insa mort in locuinta sa din