Skip to article

O italianca a gatit masline in timp ce era operata pe creier

O italianca a gatit masline in timp ce era operata pe creier
O italianca in varsta de 60 de ani a gatit masline in timp ce era operata pe creier. Medicii i-au facut o interventie pentru a inlatura o tumoare pe care aceasta o avea pe lobul temporal stang. 

Interventia a durat doua ore, iar in timpul acesteia femeia a gatit 90 de masline pane. Operatiile pe creier se realizeaza in general cand pacientul este treaz pentru ca medicii sa isi dea seama daca unele zone ale creierului responsabile cu vederea, mişcarea sau vorbirea sunt afectate in timpul interventiilor. 

Pentru a ajuta chirurgul să intervină cât mai puţin în ţesutul sănătos, pacientul poate fi întrebat diverse lucruri sau angajat în diferite activităţi în timpul operaţiei.

Sunt cunoscute cazuri în care pacienţi au cântat la vioară sau chitară ori au purtat conversaţii în limbi străine, însă gătitul nu este cunoscut ca activitate solicitată până acum.

Trignani, care a făcut parte din echipa de 11 medici şi asistente ce au participat la operaţie, a realizat în ultimii ani aproximativ 60 de intervenţii de acest fel. Unui alt pacient din Ancona i-a fost cerut să urmărească desene animate. Prepararea acestor măsline este un proces mai complicat. Măsline verzi sunt date prin făină, ou şi pesmet înainte de a fi prăjite.

Articole recomandate

Clinicile private ameninta ca nu vor mai face teste pentru depistarea coronavirusului Clinicile private ameninta ca nu vor mai face teste pentru depistarea coronavirusului
Clinicile private ameninta ca nu vor mai efectua teste pentru depistarea coronavirusului. Motivul? Statul nu le-a mai dat bani din luna martie, iar daca acestaea nu primesc banii pentru testele efctuate pana acum ameninta ca nu vor mai efectua niciun test. Ministerul Sanatatii a acreditat mai
Raed Arafat: Exista peste 300 de focare in intreaga tara Raed Arafat: Exista peste 300 de focare in intreaga tara
Seful DSU, Raed Arafat, a declarat ca exista peste 300 de focare in intreaga tara. Pentru stoparea acestor focare, seful DSU sustine ca exista mai multe scenarii care sunt luate in calcul.  „Focarele pentru care noi luam masura de carantina, atunci cand carantinam o localitate, sunt
Alocatie copii 2020: schimbari importante Alocatie copii 2020: schimbari importante
Alocatiile pentru copii se maresc din nou din august 2020, conform unui plan de dublare etapizata a acestora. Desi legea prevedea dublarea alocatiilor incepand cu 1 august 2020, Guvernul a optat pentru o crestere treptata. Motivul: lipsa surselor de finantare care sa sustina dublarea imediata. Cu
Ce este nitratul de amoniu, substanta care a provocat explozia din Beirut Ce este nitratul de amoniu, substanta care a provocat explozia din Beirut
Explozia uriasa care a avut loc in Beirut pe 4 august a fost provocata de nitratul de amoniu. In depozitul din port erau 2750 de tone de nitrat de amoniu. Aceeasi substanta a facut victime si in Romania, in urma cu cativa ani. Nitratul de amoniu (cunoscut si ca azotat de amoniu) se prezinta sub
Medicul Adrian Marinescu: "Dupa 15 august, vom vedea o scadere a numarului de infectari cu COVID" Medicul Adrian Marinescu: "Dupa 15 august, vom vedea o scadere a numarului de infectari cu COVID"
Medicul infectionist Adrian Marinescu de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş” a declarat ca incepand cu luna august, numarul cazurilor de imbolnaviri cu noul coronavirus va scadea.  ”Dacă facem ce trebuie, după 15 august,