Skip to article

OMS, avertisment: "Poate ca ne-am saturat de Covid-19. Dar el nu s-a saturat de noi"

OMS, avertisment: "Poate ca ne-am saturat de Covid-19. Dar el nu s-a saturat de noi"
Directorul OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut ca autoritatile sa lupte in continuare impotriva coroavirusului. Acesta a avertizat că, deși populația s-a săturat de coronavirus, acesta ”nu s-a săturat de noi”.

„S-ar putea spune că ne-am săturat de Covid-19. Dar el nu s-a săturat de noi” , a precizat directorul OMS. De asemenea, acesta a avertizat cu privire că pandemia a scos la iveală necesitatea ca lumea să recucerească un „simţ al scopului comun", care în ultimii ani a fost erodat de „valurile naţionalismului greşit şi ale izolaţionismului".

“Nu putem negocia cu COVID-19 şi nici nu putem închide ochii şi spera că va dispărea”", a afirmat șeful OMS.Comunitatea internaţională trebuie să regăsească “urgenţa simţului binelui comun”, a declarat şeful OMS. Acesta se află în carantină după ce a fost contact direct cu o persoană testată pozitiv cu coronavirus.

Articole recomandate

Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei. Aglomeratie spre munte in minivacanta de decembrie Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei. Aglomeratie spre munte in minivacanta de decembrie
Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei! Multi au ales sa isi petreaca minivacanta de 1 decembrie la munte. Se circula deja bara la bara!  Românii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile la finalul lunii noiembrie, deoarece zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei)
Ce spun medicii legisti: cauza mortii lui Diego Maradona Ce spun medicii legisti: cauza mortii lui Diego Maradona
Diego Maradona, legenda fotbalului mondial, s-a stins din viata marti seara, in urma unui infarct. Presedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu oficial dupa decesul castigatorului Cupei Mondiale din 1986. Potrivit unui rezultat preliminar al autopsiei, se pare ca
Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri" Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri"
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat ca nu exista nicio intentie din partea autoritatilor de a impune un nou lockdown in Romania dupa alegerile parlamentare din 6 noiembrie.  „Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri”, a spus
A murit Diego Maradona A murit Diego Maradona
Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian si mondial a murit la varsta de 60 de ani in urma unui infarct, anunta presa internationala.  Maradona se afla sub tratament pentru dependenta sa de alcool. La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru
Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit
Inca un pacient care era internat in Sectia ATI a Spitalului din Piatra Neamt in momentul cand a izbucnit incendiul s-a stins din viata miercuri. Doar unul dintre cei sase pacienti mai este in viata.  Acesta era internat la Sectia ATI de la Letcani, din judetul Iasi, potrivit Mediafax.