Vesti proaste despre vreme! Meteorologii au anuntat ploi in urmatoarele zile. De duminica insa, temperaturile vor creste pana la 28 de grade Celsius in sud-estul tarii.
Cerul va fi mai mult senin ziua, iar noaptea se va înnora treptat în regiunile vestice şi nord-vestice, unde va creşte probabilitatea ca izolat să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime în general între 0 şi 14 grade, iar izolat, în cursul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiunile din estul Transilvaniei de brumă.
Luni, valorile termice vor continua să crească uşor. Începând de marţi, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei. Ploile îşi vor face apariţia, în special în zona de nord. Săptămâna viitoare temperaturile vor oscila, episoadele de vreme mai caldă vor fi urmate de episoade de vreme mai rece. Marţi va fi ziua cea mai caldă a săptămânii, spun meteorologii.