Postul Craciunului incepe pe 15 noiembrie si este mai permisiv decat cel al Pastelui, deoarece are mai multe zile cu dezlegare la peste si vin.
Acesta dureaza 40 de zile si pana la Lasata Secului. Prima dezlegare la peste in Postul Craciunului 2019 va fi pe 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica. Urmeaza dezlegari pe 30 noiembrie, de Sfantul Andrei, pe 6 decembrie de Sfantul Nicolae, pe 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.
Ultima dezlegare este pe 18 decembrie. In zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, până pe data de 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la untdelemn, pește și vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, atunci se face dezlegarea și la pește. În zilele de marți și joi, credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame, deoarece cu semințe a ajunat și Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilon, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce.
Traditii si obiceiuri
Unul dintre obiceiurile din perioada postului de Crăciun, în anumite zone ale țării, este şi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.
Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează şi nu se mai toarce, se taie porcii şi se spune că vederea sângelui apără de boli și aduce noroc. Pe 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul. Ultima zi a Postului Crăciunului este denumită și Ajunul Crăciunului (24 decembrie), iar credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului.