Skip to article

Prima demisie dupa tragedia de la spitalul din Piatra Neamt

Prima demisie dupa tragedia de la spitalul din Piatra Neamt
Lucian Micu, managerul Spitalului Judetean Piatra Neamt, unde a avut loc incendiul la sectia ATI si in urma caruia au murit 11 oameni, si-a anuntat demisia. Anuntul a fost facut pe pagina sa de socializare! 

”Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva.Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. 

Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul.Nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că toate deciziile luate și acum și înainte au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine.Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea.Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale.

Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze - pacienții.Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!

Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe.Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”.

Articole recomandate

Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri" Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri"
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat ca nu exista nicio intentie din partea autoritatilor de a impune un nou lockdown in Romania dupa alegerile parlamentare din 6 noiembrie.  „Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri”, a spus
A murit Diego Maradona A murit Diego Maradona
Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian si mondial a murit la varsta de 60 de ani in urma unui infarct, anunta presa internationala.  Maradona se afla sub tratament pentru dependenta sa de alcool. La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru
Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit
Inca un pacient care era internat in Sectia ATI a Spitalului din Piatra Neamt in momentul cand a izbucnit incendiul s-a stins din viata miercuri. Doar unul dintre cei sase pacienti mai este in viata.  Acesta era internat la Sectia ATI de la Letcani, din judetul Iasi, potrivit Mediafax. 
Rugaciunea Tatal Nostru, modificata. Ce versiune va folosi Biserica Catolica Rugaciunea Tatal Nostru, modificata. Ce versiune va folosi Biserica Catolica
Biserica Catolica din Italia a anuntat ca va folosi o noua versiune a rugaciunii Tatal Nostru. Astfel ca invocatia "Nu ne duce pe noi în ispită" va fi înlocuită cu "Nu ne abandona în ispită", incepand cu data de 29 noiembrie 2020.  Teologul Bruno Forte a subliniat
Recomandarile OMS pentru petrecerea Craciunului Recomandarile OMS pentru petrecerea Craciunului
Anul acesta, vom avea parte de sarbatori altfel in contextul pandemiei de coronavirus! Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut cateva recomandari pentru prevenirea raspandirii infectiei cu SARS-CoV2.  "Este incredibil de dificil pentru ca, in special in perioada sarbatorilor, vrem foarte tare