Skip to article

Principele Nicolae, marturisire emotionanta dupa moartea bunicului sau: "Am pierdut cel mai bun prieten"

Princepele Nicolae, nepotul regelui Mihai I, a fost invitat pana la urma la funeraliile bunicul sau.

Nicolae a fost exclus din linia de succesiune dupa ce a fost implicat intr-un scandal sexual, iar de atunci relatia cu bunicul sau s-a racit. Cu toate acestea, cei doi au avut o relatie apropiata, iar imaginile aparute de-a lungul timpului au aratat asta.

De asemenea, suferinta lui Nicolae, care a plans in hohote la inmormantarea bunicului sau, a aratat dragostea sincera si profunda care ii lega.

"Am pierdut cel mai bun prieten, pe bunicul meu, dar mă consider un om norocos pentru că am avut privilegiul să fiu crescut şi format de către el, cu datoria faţă de ţară şi promisiunea că mereu voi încerca să-l fac mândru de mine."

Cine este Principele Nicolae

Nicolae are o soră mai mică, Elisabeta Karina, a treia în ordinea succesiunii la tron Absolvent al Shiplake College (Shiplake, Anglia) şi al Royal Holloway, University of London E pasionat de călătorii în ţări exotice şi de sport. A călătorit în ţări precum: Namibia, Botswana, Madagascar şi Zimbabwe A moştenit pasiunea bunicului său, Regele Mihai, pentru maşinile de teren A lucrat pentru World Challenge (o companie care îi introduce pe copii în lumea sporturilor extreme). A mai fost chelner, cursant la o şcoală de bucătari, figurant la filmări sau angajat al lanţului de magazine Tesco. A fost exclus din succesiunea la tron dupa ce, in 2015, a fost implicat intr-un scandal: nu a recunoscut ca este tatal unei fetite, nascute din flori. Relatia cu regele Mihai s-a racit ulterior, culminand cu scandalul din urma cu cateva saptamani, cand principele a incercat sa intre fortat in resedinta regala din Elvetia, unde se afla bunicul sau.

Articole recomandate

WhatsApp, schimbare majora. Toti utilizatorii trebuie sa afle asta WhatsApp, schimbare majora. Toti utilizatorii trebuie sa afle asta
WhatsApp face o schimbare majora pentru a-si proteja utilizatorii! Astfel, reprezentatii aplicatiei au decis sa lupte impotriva distriburii stirilor si reclamelor false care au tot fost raspandite in ultima perioada prin intermediul WhatsApp.  Aplicatia, detinuta de Facebook, va incepe sa
Acatistul Sfantului Ilie. Rugaciunea care te apara de boli, pagube si dusmani Acatistul Sfantului Ilie. Rugaciunea care te apara de boli, pagube si dusmani
Rugaciunea facatoare de minuni sau acatistul Sfantului Ilie, care se sarbatoreste pe 20 iulie, apara pe oricine de boli, pagube sau dusmani, si daca este rostita chiar pe data de 20 iulie devine cu mult mai puternica. Toti cei care cred in puterea Sfantului, un mare facator de minuni, ii invoca
Vreme anormala. Anuntul meteorologilor pentru lunile august si septembrie Vreme anormala. Anuntul meteorologilor pentru lunile august si septembrie
Vremea se schimba radical incepand cu luna august. Daca luna iulie a fost una ploioasa, iar temperaturile nu au depasit 30 de grade Celius, in luna august temperaturile vor creste simtitor, anuntandu-se canicula. Temperaturile vor fi cu 5 - 6 grade Celsius mai mari decat normalul perioadei, pe
Sfantul Ilie: traditii si superstitii. De ce este bine sa ai busuioc in casa Sfantul Ilie: traditii si superstitii. De ce este bine sa ai busuioc in casa
La 20 iulie, crestin-ortodocsii sarbatoresc Sfantul Ilie, care a salvat poporul Israel prin rugaciunea sa, care a adus ploaie dupa trei ani si jumatate de seceta. Ziua de Sfantul Ilie este recunoscuta in traditia populara ca o zi plina de traditii si datini. Una dintre cele mai cunoscute este aceea
Autobuz cu 30 de pasageri, in flacari. 13 victime! Autobuz cu 30 de pasageri, in flacari. 13 victime!
Un autobuz plin cu 30 de pasageri a luat foc in aceasta dimineata. In autobuz se aflau 30 de muncitori care se indreptau spre locul de munca. Accidentul a avut loc in localitatea Sanpaul din judetul Mures. Cel putin 13 persoane au fost ranite, suferind arsuri. Din cele 30 de persoane aflate in
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda