Skip to article

Programul Prima Casa reporneste. Dispare plafonul salarial

Programul Prima Casa reporneste. Dispare plafonul salarial
Guvernul pregateste schimbari pentru programul Prima Casa. Acest proiect, prin care romanii pot accesa credite ipotecare cu sustinerea statului, va fi deblocat in aproximativ doua saptamani. 

Programul Prima Casa va functiona insa sub o noua denumire, "O noua casa". Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul ce prevede ca programul „Prima Casă“ să devină un program social intitulat „O familie, o casă“.

Programul nu are încă nu are normele de aplicare. Așa că proiectele atât pentru  “Prima casă”, cât și pentru „O familie, o casă“, sunt blocate. 

Prezent la Digi24, Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM, a precizat că pentru noul program plafonul salarial nu va mai fi o condiţie. În proiectul actual, creditele „O familie, o casă” puteau fi accesate doar de românii cu venituri de până în 4.500 de lei de familie, respectiv 7.000 de lei, dacă au copii. 

„Guvernul va da OUG în această săptămână, apoi săptămâna viitoare apar normele. Deci, în doua săptămâni am putea avea noua formă a programului O Nouă Casă." La rândul său, premierul Ludovic Orban, citat de adevărul.ro,  a declarat, recent că trebuie „să utilizăm un plafon care să ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară de astăzi. 

Articole recomandate

Unde ar putea deveni obligatoriu certificatul verde. Noile propuneri ale lui Alexandru Rafila Unde ar putea deveni obligatoriu certificatul verde. Noile propuneri ale lui Alexandru Rafila
Noul ministru al Sanatatii, Alexandru Rafila, a venit cu noi precizari despre certificatul verde si cum ar putea intra acest document in vigoare in perioada urmatoare. Oficialul a declarat ca se gandeste la alte metode de implementare, fata de predecesorii sai.  Astfel, Alexandru Rafila ia in
Noua tulpina din Africa de Sud a ajuns in Europa. Primul caz depistat Noua tulpina din Africa de Sud a ajuns in Europa. Primul caz depistat
Noua varianta a coronavirusului a creat panica in intreaga lume. Tulpina care a aparut in Africa de Sud a produs ingrijorare si toate statele lumii sunt in alerta si se pregatesc pentru noi restrictii. Chiar OMS a recomandat suspendarea calatoriilor in Africa de Sud.  Cazul identificat în
Leguma minune pe care o recomanda celebrul miliardar Bill Gates Leguma minune pe care o recomanda celebrul miliardar Bill Gates
Celebrul miliardar Bill Gates recomanda consumul unui legume minune, care ar avea numeroase beneficii pentru sanatatea. Conform cercetatorilor, aceasta ar putea ajuta si la eradicarea foametei chiar si in cele mai sarace tari ale lumii.  Este vorba mai exact de leguma Cassava, a carei radacina
Alexandru Rafila despre noua tulpina din Africa de Sud: "Ar fi de patru ori mai transmisibila decat Delta" Alexandru Rafila despre noua tulpina din Africa de Sud: "Ar fi de patru ori mai transmisibila decat Delta"
Noul ministrul al Sanatatii, Alexandru Rafila, si-a exprimat ingrijorarea privind noua tulpina aparuta in Africa de Sud. Autoritatile se pregatesc deja sa impuna noi restrictii pentru a preveni raspandirea noii tulpini mutante, care ar fi de patru ori mai transmisibila decat varianta Delta si poate
O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta O noua bancnota, pusa in circulatie in Romania. Cum arata aceasta
O noua bancnota a fost pusa in circulatie in Romania incepand de vineri dimineata, 26 noiembrie. Aceasta are valoarea de 20 de lei si este inscriptionata cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Este prima bancnotă în circulație pe care este reprezentată o personalitate feminină.