Skip to article

Romania se confrunta cu valul doi al pandemiei de coronavirus, crede Alexandru Rafila

Romania se confrunta cu valul doi al pandemiei de coronavirus, crede Alexandru Rafila
Romania s-ar confrunta deja cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus, este de parere profesorul Alexandru Rafila, 
membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății.

El spune că același lucru se întâmplă în multe țări din Uniunea Europeană și că, în această săptămână, am putea ajunge să avem 2.000 de cazuri de infectări pe zi.

"Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continure.

Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă și nu este exclus că, în această săptămâna, să înregistrăm acea cifra la care toată lumea face referire: 2.000 de cazuri".

Spitalele COVID din București au rămas fără locuri libere pentru pacienți. Este o situație nemaiîntâlnită până acum, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. Profesorul Rafila precizează că "DSU, care coordonează la nivel național repartiția persoanelor bolnave care au nevoie de AȚI, va găși o soluție, pentru un timp, dacă numărul acestor cazuri rămâne limitat. Lucrul acesta o să devină tot mai dificil pe măsură ce capacitatea se apropie de un nivel maxim.


Articole recomandate

Avertisment OMS: Decesele in urma infectiei cu coronavirus au crescut cu 40% in Europa Avertisment OMS: Decesele in urma infectiei cu coronavirus au crescut cu 40% in Europa
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a facut un avertisment dur pentru Europa. Potrivit ultimelor statistici, rata deceselor a crescut cu 40% la nivelul Europei. “In acest moment suntem mult in urma virusului in Europa, astfel incat a i-o lua inainte va necesita o accelerare serioasa
Nelu Tataru: Paturile de la ATI se pot elibera doar prin vindecare sau prin deces Nelu Tataru: Paturile de la ATI se pot elibera doar prin vindecare sau prin deces
Nelu Tataru a anuntat ca locurile la Terapie Intensiva sunt limitate in toata tara. In total, sunt 1200 de paturi la ATI, in toata tara. Dintre acestea 800 sunt deja ocupate. Ministrul Sanatatii a explicat ca paturile se pot elibera doar prin vindecare sau prin deces. Ministrul Sanatatii a precizat
Raed Arafat: Se poate ajunge la 100 de cazuri zilnic la ATI! Raed Arafat: Se poate ajunge la 100 de cazuri zilnic la ATI!
Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, a avertizat ca numarul cazurilor pacientilor infectati cu noul coronavirus care au nevoie sa fie internati la Terapie Intensiva este in crestere alarmanta. Seful DSU a anuntat ca se poate ajunge si la luarea unor decizii extreme. 
Nelu Tataru: Transportul in comun, focar de COVID Nelu Tataru: Transportul in comun, focar de COVID
Transportul in comun si petrecerile private sunt principalele focare de coronavirus, a declarat ministrul Sanatatii, Nelu Tataru.  Ministrul a explicat ca foarte multe persoane nu respecta regulile de distantare fizica si nu poarta corect masca de protectie. In acest sens, Nelu Tataru a cerut
Bilant sumbru in Franta: 45.422 de cazuri noi de infectii in 24 de ore Bilant sumbru in Franta: 45.422 de cazuri noi de infectii in 24 de ore
Cifre ingrijoratoare in Franta! In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 45.422 de cazuri noi de imbolnaviri cu noul coronavirus. Autoritatile au prelungit starea de urgenta pana pe 16 februarie.  Noua legislaţie autorizează guvernul să adopte restricţii pentru a face