Skip to article

Rugaciunea pe care trebuie sa o rosteasca orice crestin inainte de Sfanta Maria. Iti indeplineste orice dorinta

Pe 15 august se celebreaza Adormirea Maicii Domnului, o sarbatoare importanta, care poarta cu ea semnificatii profunde.

Rugăciunea de mai jos îi este dedicată Maicii SFINTE și se spune că îndeplinește orice dorință

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.” Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”

Articole recomandate

Ninsori si viscol in urmatoarele ore in cinci judete Ninsori si viscol in urmatoarele ore in cinci judete
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ninsori in cinci judete din tara. Alte şase judeţe sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă. Potrivit  ANM , până la ora 16.00 este cod galben de vânt
Greva la metrou luni intre orele 04.00 si 16.00 Greva la metrou luni intre orele 04.00 si 16.00
Angajaţii Metrorex au facut greva joi dimineata timp de doua ore. Acestia sunt nemultumiti de salarii si vor o crestere salariala de 42%.  Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat negocierile purtate cu sindicaliştii de la metrou drept "şantaj", spunând
Vine iarna: ger naprasnic si ninsori in toata tara Vine iarna: ger naprasnic si ninsori in toata tara
Este oficial! Vine iarna! Meterologii au anuntat ca ninsorile isi vor face aparitia in mai multe regiuni ale tarii spre sfarsitul acestei saptamani.  T emperaturile vor scădea foarte mult. În Capitală, maxima va fi doar de 9 grade Celsius. Minimele vor coborî până
Cauza mortii tinerei dansatoare, care s-a prabusit pe scena la Arad Cauza mortii tinerei dansatoare, care s-a prabusit pe scena la Arad
In urma cu cateva zile, o tanara dansatoare a lesinat pe scena, chiar in timp ce sustinea un show un bal al bobocilor in Arad.  Alaturi de ea pe scena se afla si sotul sau, tot dansator de profesie. La scurt timp dupa ce a lesinat, a venit si ambulanta. Din pacate, medicii nu au mai putut face
Tragedia din Braila, repetata la Constanta! Un tanar a intrat cu masina intr-un grup de oameni Tragedia din Braila, repetata la Constanta! Un tanar a intrat cu masina intr-un grup de oameni
La cateva ore dupa atacul ce a avut loc in Braila, cand un tanar a intrat cu masina intr-un mall si a ranite mai multe persoane, acelasi tip de tragedie s-a intamplat si la Constanta.  Un tanar a intrat cu masina intr-un grup de pietoni aflati pe trecere. Victimele au ajuns la spital,
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda